Conferinte

Al XXXV-lea Congres al Cultului Baptist

Cel de-al XXXV-lea Congres al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România va avea loc în perioada 19-20 mai și va fi găzduit de Biserica Creștină Baptistă “Betel” din Timișoara.

La eveniment au fost invitați să participe și și-au confirmat prezența, lideri de marcă ai mișcării baptiste internaționale: John Upton- Președintele Alianței Mondiale Baptiste, Valeriu Ghilețchi-Președintele Federației Europene Baptiste, Baptistii români din SUA și Canada vor fi reprezentați de pastorul Daniel Brânzei-Președintele Asociației.

La congresul de la Timișoara sunt așteptați peste 700 de delegați ai bisericilor baptiste din țară care își vor desemna pentru următorii patru ani Președintele, Secretarul general și componența Comitetului Executiv al Uniunii Baptiste. Alături de Președinte și Secretar general vor fi aleși dintre pastorii din țară și Vicepreședintele cu educația, Vicepreședintele cu misiunea, Vicepreședintele cu pastorala și Secretarul general adjunct.

Conform Statutului de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România, în componența Comitetului Executiv al Uniunii intră și Secretarul general al Convenției Maghiare, desemnat până la momentul Congresului, în persoana fratelui Jozsef Kovacs.

John Upton – Președintele Alianței Mondiale Baptiste

--

Valeriu Ghilețchi – Președintele Federației Europene Baptiste

--

Daniel Brânzei – Președintele Asociației Baptiste Române din USA și Canada

BY http://revistacrestinulazi.ro/2011/05/al-xxxv-lea-congres-al-cultului/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

2 Comments

  1. sa se aleaga alt presedinte si altul secretar care sa puna mult acent pe lucrarea Duhului Sfint ptr ca baptisti nu pun mult acent pe lucrarea Duhului Sfint si pe Darurile Duhului Sfint.

  2. MA INTREB DE CE ZIS BISERICA LUI DUMNEZEU ARE NEVOIE DE PRESEDINTII ,,SECRETARI ,, LIDERI ,,ETC CAND DUMNEZEU ARE SLUJBE ,,,CA APOSTOL ,. PROFET ,, EVANGHELIST ,,INVATATOR ,,, PASTOR ,,,,,SI DARURILE DUHULUI SFINT ,,,,CINE ARE URECHI SA ASCULTE CE ZICE BISERICILOR DUHUL

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura