ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Cu cine ne asemănăm ?

În lumea aceasta robită de pofte şi plăceri, cu cine ne asemănăm? Ne asemănăm noi cu Dumnezeu sau din ce în ce mai mult cu lumea, spunând că nimic nu e păcat. Putem bine observa că majoritatea creştinilor noştri se aseamănă din ce în ce mai mult cu lumea. Oare nu ne spune Scriptura să nu ne asemănăm cu lumea şi să nu facem faptele ei? Si totuşi cei mai mulţi deşi cunosc Scriptura, se aseamană tot mai mult cu lumea. Mulţi din fraţi şi surori sunt robiţi de lucrurile lumii: podoabe, parfumuri scumpe, televiziune, internet, şi fel de fel de pofte faţă de care au ajuns dependenţi, asemănându-se tot mai mult cu lumea şi cu părere de rău de multe ori ne numărăm şi noi printre ei.

Problema principală a asemănări cu lumea este că stăm mai mult aproape de lume decât de Dumnezeu, nu mai mergem nici la Biserică, nu mai stăm în părtaşie cu Dumnezeu acasă şi oriunde ne-am afla, ci ne preocupă lucrurile lumii: bărfe, minciuni, telenovele şi toată gama, asemănarea cu lumea devenind tot mai accentuată.

Lumea recunoaşte îmediat un pocăit (faţa spune totul), dar de multe ori prietenii, colegii ne spun: nici măcar nu mi-am dat seama că eşti pocăit. Este o problemă gravă când în noi nu mai e chipul lui Dumnezeu.

Haideţi fraţilor, surorilor, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, ca El să-şi lase binecuvântarea Sa peste noi, şi să poată privi la noi zâmbind.

Dumnezeu să vă binecuvinteze.

--

Editorial scris de Margea  Florin© www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Florin, Te astept in fiecare Miercuri

Banner sbro.ro /

--

Banner KERIGMA/

Banner LIFE/

-

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura