ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Nebunia de a alege moartea

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta. Căzu ca un fulger Iubirea şi tot aşa chipurile hâde de lut se umplură de viaţă, mergând inevitabil cu moartea de mână spre sfârşitul aparent. Picurii reci de sudoare atrag moartea ca un magnet, conştientizând în fiecare clipă propria-mi decizie. Văd desluşit şi alte chipuri palide, pline de sudoarea vieţii, luând aceeaşi neagră hotărâre fără a clipi măcar o dată în sufletul lor de gheaţă. Alegând moartea m-am transformat treptat intr-un animal cu vagi sentimente şi plin de raţionament iar conştiinţa alegerii m-a răcit de interior lăsându-mă gol. Alerg să-mi acoper vidul cu frunze, vid pe care mi l-am ales ca ultimă soluţie de supravieţuire şi realizez că nimicurile din jur nu-l pot umple. Deşi comparaţia este ruşinoasă, antiteza viaţă-moarte îi dă câştig celei din urmă, lăsându-mă descoperit şi vulnerabil în faţa predestinării. Inima a uitat să mai bată în pieptul meu pentru că măna n-a tremurat în decizia ei iar în final moartea s-a instalat în oasele mele.
S-a lăsat seara morţii peste Golgota uitată de însemnătatea răscumpărării iar cei 30 de arginţi sunt singura răsplată. Iubirea s-a intins pe lemnul blestemat ca să cuprindă în braţele Sale moartea adusă de păcat ca eu care cred să nu mai mor şi totuşi, în nebunia mea, aleg moartea zilnic. De ce aleg răul? De ce aleg păcatul? Balanţa stă înclinată, cântărind greu păcatul unei existenţe şi nu ştiu dacă în mila Lui va întinde mâna să ridice pietrele de moară din talerul neputinţei, ce-mi ţine viaţa predestinată parcă spre moarte.
Am ales moartea pentru că Dumnezeu îmi pare atât de departe. În nemărginirea cerului, a uitat de oamenii Pământului iar urechile Lui nu mai aud strigătele mele. Îngerii şi sfinţii cântă prea tare ca vocea mea să se mai ridice în înălţimea Ta. Făcusem alegerea greşita. Tu în fiecare zi erai langă mine…
Am ales moartea pentru că păcatul la început e dulce. Atât de dulce încât produce dependenţă cărnii, carne lipsită de puterea împotrivirii. Gustând din păcat mă umplu de moarte şi tot aşa văd cum fruntea netedă, atinsă de trecerea timpului, a prins ridurile dramatice ale gustului ce părea dulce.
Păcatul aduce în trup boala ca pedeapsă pe care o merit, pentru că totul se plăteşte. Nici aerul, nici apa, nici soarele… nu sunt pentru că trebuie să fie. Sunt ca eu să văd puterea divină, să multumesc şi sa mă-nchin dar eu, în prostia mea, cred că toate mi se cuvin. Păcatul neascultării, al răzvrătirii domină mintea şi trupul iar libera alegere a morţii, a vieţii fără Dumnezeu, nu-mi mai dă nici un drept. Deciziile şi alegerile mele se reflectă în ceea ce sunt şi ceea ce trăiesc. Am ales să trăiesc ca un om mort, necăutând puterea de a lupta cu firea. Chiar dacă doare, obişnuinţa păcatului s-a instalat cu uşurinţă în gena mea umană.
Port în mine istoria miilor de ani, viaţa şi moartea sub amprenta timpului. Prezent în frământările mele, rătăcesc căutându-mi indentitatea şi-ntr-un final Te găsesc. Te-ai întins în nemarginirea Ta, pentru a unii cerul de pământ dar cuiele nu Te-au lăsat să zbori şi-a trebuit ca sângele să curgă spre iertarea mea. Mi-ai spus să te aleg pe Tine, că tu eşti Viaţa şi moartea nu te-a invis. Mi-ai spus că Adevărul mă va face liber şi că Iadul pe care îl merit nu e pentru mine. Mult mi-a luat să te văd… pentru că le-am făcut pe toate, le-am gustat pe toate până să ajung la cruce. M-am piedut de mii de ori de Tine, dar m-ai găsit de fiecare dată.
Căzu ca un fulger Iubirea… iar chipurile hâde de lut au acum o inima nouă şi-o Viaţa ce n-o să simtă moartea! Totuşi alegerea îmi aparţine în totalitate…

Editorial scris de: Trupoiu Dragos pentru CrestinTotal.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: