Ce este fericirea? (Bucură-te omule!)

Este bucuria absurdă într-o lume tristă?

Există un lucru pe care-l caută orice om în lumea aceasta.

Dacă lucrul acesta ar putea fi redus la un sigur cuvânt cu siguranţă cuvântul ar fi fericire. Din momentul în care ochii raţiunii ni se deschid şi începem să deosebim binele de rău, noi oamenii suntem nişte exploratori în căutarea fericirii.

De sărbători ne bombardăm cu mesaje, de obicei lungi şi plicticoase, în care ne dorim unii altora să fim fericiţi. De fiecare dată când un reporter, se trezeşte cu un microfon în mână având, vorba lui Voltaire, o mare de cuvinte într-un pustiu de idei, îi întreabă pe trecători: ce vă doriţi cel mai mult de la viaţă? Invariabil, programaţi parcă, oamenii luând atitudinea unui copil de clasa a doua scos la tablă, în ora de matematică, dau următorul răspuns: cel mai mult şi mai mult, de la viaţă, îmi doresc să fiu fericit.

Când suntem copii, ne spunem, cu un aer serios: când voi creşte mare voi fi cu adevărat fericit!(ce bine ar fi să putem creşte mici, nu mari!). Dar iată-ne acum la vârsta maturităţii crescuţi, poate prea crescuţi, când mulţi dintre noi tânjind după paradisul pierdut al prunciei constatăm dezamăgiţi că fericirea noastră a eşuat în portul copilăriei.

Atunci când suntem şcolari ne spunem:  când voi scăpa de profesori şi de şcoală voi fi cu adevărat fericit! Dar azi, după ce perioada şcolară din viaţă ni s-a încheiat realizăm că fericirea ne-a rămas repetentă, ea este încă pe băncile şcolii. Atunci când nu avem o masină sau o casă credem în mod naiv că dacă vom obţine lucrul pe care ni-l dorim vom fi în mod sigur fericiţi. Dar starea de bine (nu fericirea), senzaţia de bucurie, pe care o experimentăm atunci când reuşim să obţinem lucrul ce ni l-am dorit, trece repede, ca o ploaie de vară.

Nu ştiu cum, dar în mod tragic şi inexplicabil pentru noi oamenii fercirea ne dispare de fiecare dată când avem convingerea că de data aceasta a obţinut-o definitiv şi irevocabil. Aceasta dragii mei pentru că fericirea nu înseamnă atingerea unei stări de graţie ci fericirea este prezenţa lui Hristos în noi. Iisus a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14.6). Altfel spus, prezenţa reală a Mântuitorului în noi este singura garanţie că putem fi fericiţi.

Lumea oferă o mulţime de căi ce toate se pretind a fi drumuri înspre fericire, dar la sfârşit omul descoperă dezamăgit de fiecare dată că a fost înşelat.

Cosmin era aproape un copil atunci când a crezut că tutunul ar putea însemna drumul fericirii pentru el. Într-o zi a aflat că este bolnav de cancer pulmonar. Apoi într-o noapte a murit. Din noaptea aceea nu mai caută fericirea.

Florin era un beţiv, de la noi din sat. Beţiv de renume mondial cum îi plăcea să se autointituleze. Cânta un cântec de bucurie în noaptea aceea geroasă de iarnă când datorită alcoolului a adormit la marginea şanţului şi-a murit. Din noaptea aceea Florin nu mai caută fericirea.

Vlad este un tânăr pasionat să cânte la chitara. Fericirea pentru el înseamnă să ţii în braţe o bucată de lemn, cu corzi, numită chitară, şi încă ceva, să-ţi injectezi în braţul drept sau stâng o substanţă numită heroină. Vlad încă mai caută fericirea.

Iată dar destinul tragic al omului care încearcă să obţină fericirea fără Hristos. Mesajul pe care noi, Biserica de azi, trebuie să-l repetăm, să-l afirmăm şi să-l susţinem cu orice preţ, este acela că nu există nici un alt drum al fericirii în afară de Hristos. Că nici plăcerea, nici puterea şi nici posesiunile materiale nu ne pot oferi fericirea, ci doar prezenţa reală a lui Hristos în noi. De aceea când Hristos este în tine te poți bucura de ceea ce ai deja.

Bucură-te de ceea ce ai deja!

Bucură-te de sănătate dacă o ai, chiar de nu o fi ea (sănătatea) perfectă, gândeşte-te că puteai fi mult mai rău, că ai fi putut să te îmbolnăvești de cancer și azi să suferi într-un spital insalubru la secția de oncologie. Oricât de grav ai fi bolnav, bucură-te pentru că încă ești în viață, ai fi putut să mori pănă astăzi, Dumnezeu ți-a mai oferit o zi și poate mâine îți va dărui vindecare deplină. Dacă eşti într-un cărucior cu rotile, bucură-te că ai mâini, sunt oameni care nu au cu ce îmbrățișa.

Bucură-te de ceea ce Dumnezeu ți-a oferit deja!

Bucură-te de locuinţa ta! De casa mare și frumoasă, dacă o ai, şi nu te gândi să-ţi construieşti alta cu două bazine pentru înot, pentru că unul îți pare deja prea puțin. Bucură-te de cei patru pereți ai garsonierei tale, gândeşte-te că ai fi putut fi într-o situație și mai rea, să locuieşti în chirie, de exemplu, sau să stai sub un pod, ori să dormi pe o bancă, sau şi mai rău, sub o bancă.

Bucură-te de maşina ta, chiar dacă-i doar o Dacie pe care o mai împingi din când în când. Gândeşte-te că alţii n-au decât o biată bicicletă. Iar dacă ai doar o bicicletă, bucură-te că nu mergi pe jos. Iar dacă mergi pe jos, bucură-te mai mult ca toţi ceilalți, pentru că ai picioare pe care poți păși şi pentru că, pe deasupra, mersul pe jos este şi sănătos.

Bucură-te de ceea ce ai deja!

Bucură-te de hainele tale, chiar dacă sunt luate la mâna a doua, gândeşte-te că cei din Africa nu au nici măcar atât.

Bucură-te de pantofii pe care îi ai chiar dacă sunt rupţi, căci dacă te-ai fi născut pe vremea bunicilor noştri, ai fi umblat vara desculţ, iar iarna ţi-ar fi degerat picioarele în nişte bucăţi de pânză, numite obdele.

Bucură-te de familia ta, aşa cum este ea!

Bucură-te omule! Noi trebuie să învăţăm să trăim în prezent și să ne bucurăm de ceea ce ne oferă Dumnezeu în fiecare clipă. Bucură-te DE CEEA CE AI AZI! Ajunge zilei necazul ei, a zis Isus.

PS. Am scris acest articol cu un zâmbet pe-un colţ al gurii şi cu o lacrimă pe-un colţ de ochi.