ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Planul lui Dumnezeu cu lumea

O lectură superficială a textului din Cartea Geneza(1:3)produce impresia falsă că, împreună cu toare lucrările foarte bune create de Dumnezeu,şi inima omului ar fi fost la fel.(Gen.6:7)..Întradevăr,anatomic,omul a fost făcut desăvârşit,dar sufleteşte,spiritual,se afla încă în stare imatură.Prin însăşi constituţia sa ,omul a fost atras firesc de elementele din care a fost zămislit,aspirând la independenţă faţă de Creator prin satisfacerea propriilor pofte în dauna voinţei lui Dumnezeu.Poftele din inima lui erau stârnite de roadele pomului cunoaşterii binelui şi răului, chiar prin interdicţia Creatorului de a le mânca.(Rom.7:28).
Omul a fost creat cu voinţă liberă,tocmai pentru a avea capacitatea de a opta între viaţa proprie egoistă,sărăcăcioasă spiritual vorbind,dominată de pofte şi ambiţii,care se termină în în iadul cu chinurile aferente,şi o viaţă din belşug,caracterizată de altruism,supusă voii lui Dumnezeu,prin slujire,închinare şi adorare,ce nu are sfârşit.Pentru a fi competent să facă o alegere justă,profitabilă pentru el,omul trebuie să cunoască şi să compare ambele oferte:ale eului şi a lui Dumnezeuîn,în mod obiectiv,adică să fie convins de ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru el,deoarece este o alegere vitală.(Luc.14:28-30).
Cu scopul de a-i facilita obţinerea discernământului necesar,Dumnezeu i-a impus un test simplu de verificare a disponibilităţii de ascultare de voia Sa,binefăcătoare.Aflat într-un stadiu de infantilitate pe scara evoluţiei spirituale,în care factorul de alegere şi decizie era subminat de ignoranţă şi imaturitate afectivă faţă de Creator,dovedit prin faptul că a decis să asculte de el însuşi(Ioan14:15;1Ioan5:3)-şarpele doar i-a stârnit poftele ce zăceau în el-a căzut în felul acesta în dizgraţie.(Gen.2:17).
Astfel, prin contrastul dintre tihna sufletească de care se bucura în Eden,înainte de a fi izgonit în urma picării la test,şi starea lui actuală,de conflict permanent şi nesiguranţă ce caracterizează lumea subjugată de Satan(Ioan14:30),în care a ajuns,a realizat că bine era să asculte de cel care l-a creat şi rău este să dea curs propriei iniţiative.
De-acum, maturizându-se a luat hotărârea de a reintra în graţiile lui Dumnezeu(Gen.4:26),dar a constatat curând cu amărăciune şi deznădejde că simţămintele şi dorinţele din inima lui erau în contradicţie,opunându-se drastic cerinţelor altruiste divine.(Rom.7:21,24).
Venind în întâmpinarea voii şi nevoii lui stringente de reabilitare,Dumnezeu în harul Său L-a desemnat pe Fiul Său,Isus Hristos să-l constrângă pe om,prin lucrarea dragostei Lui altruiste, plină de sacrificiu(1Ioan3:16),şi prin promisiuni impresionante,ce-şi găsesc împlinirea aici şi în veşnicie(2Petru1:3,4),să renunţe la sinele său care-l ţine rob păcatului şi implicit departe de Dumnezeu.(Isa.59:2).
Mediul în care apătruns prin efracţie-sistemul lumesc-este adecvat planului lui Dumnezeu,deoarece prin provocările şi încercările la care este expus în fiecare zi omul îşi exteriorizează pornirile rele ale inimii(Marc.7:21-23),pe care dragostea lui Dumnezeu le pironeşte pe crucea unde a fost răstignit Isus Hristos(Gal.5:16,17),până ce vor fi stârpite definitiv,pentru a se instaura, apoi„neprihănirea,pacea şi bucuria”(Rom.14:17)„blândeţea şi smerenia.”(Mat.11:26).
Ca o confirmare şi o completare la cele scrise până acum,am ales un pasaj sugestiv din opera clasică a literaturii creştine„Picioare de căprioară pe înălţimi”,semnată de Hannah Hurnard:„Fiecare circumstanţă a vieţii,indiferent cât de urâtă,strâmbă sau distorsionată pare,poate fi transformată dacă se acţionează asupra ei prin dragoste,iertare şi ascultare de voia Sa.De aceea Dumnezeu îngăduie intenţionat apariţia răului în apropierea noastră,pentru lucrurile pe care le vrea schimbate în noi.Poate tocmai acesta este adevăratul motiv pentru care suntem aici pe Pământ,unde abundă păcatul,tristeţea şi suferinţa,astfel ca noi sa Îl putem lăsa să ne înveţe să acţionăm asupra lor,ca din ele să obţinem trăsături frumoase de caracter pentru viaţa veşnică.Aceasta este singura cale adevărată de a trata răul,nu doar legându-l pentru a nu produce rău,ci ori de câte ori este posibil,învingându-l prin bine.”
Dragostea lui Dumnezeu acţionează în inima omului asemenea luminii în prismă.Aşa cum lumina albă proiectată într-o prismă este dispersată în mai multe fascicule de culori diferite,tot aşa şi dragostea lui Dumnezeu turnată în inima omului(Rom.5:5),este reflectată în mai multe nuanţe(Gal.5:22,23),de care Duhul Sfânt se foloseşte pentru a creiona caracterul duhovnicesc al omului nou,înclinat la închinare şi adorare înaintea Creatorului.De altfel Dumnezeu nici nu ar fi fost satisfăcut cu nişte adoratori programaţi sau constrânşi,ci cu adoratori conştienţi de dragostea lui Dumnezeu,care Să-L iubească pentru ceea ce este şi ceea ce face El.
În rezumat,scopul lui Dumnezeu este să câştige adoratori şi închinători adevăraţi.(Ioan4:23).Pentru a-L adora,omul trebuie Să-L iubească,dar pentru a-L iubi este necesar Să-L cunoască,adică să ştie că El l-a iubit mai întâi(1Ioan4:19).Pentru a putea evalua corect dimensiunea dragostei lui Dumnezeu faţă de el,omul trebuie să realizeze că se află într-o stare necorespunzătoare(Rom.5:7,8;Efes.2:4,5),iar aceasta o putea constientiza numai dacă avea discernământ asupra binelui şi răului.Înfruptându-se din pomul cunoaşterii binelui şi răului,omul a dovedit că ascultă de poftele lui în detrimentul unicei porunci a Creatorului.Dar tocmai prin această poruncă restrictivă a cunoscut poftele ascunse în inimă(Rom.7:7,8),care i-au provocat moartea spirituală.(Rom.7:9-11).
Conştientizarea binelui şi răului,relizarea dragostei lui Dumnezeu pentru el precum şi sfinţirea vieţii,omul nu le putea asimila în mod teoretic,prin învăţături,ci numai experimental.De aceea există lumea!
În concluzie,Dumnezeu a preconizat„înainte de întemeierea lumii”(Efes.1:4),că numai din nişte fiinţe egoiste,iubitoare de sine,dar conştiente că rămânând în această stare vor suferi veşnic,poate Să-şi câştige,prin lucrarea Dragostei care se sacrifică pe sine,şi prin „făgăduinţe nespus de mari şi scumpe”(2Petru1:4;2Cor.6:2-7),o „semininţie aleasă”(1Petru2:9),care să I se închine numai Lui.(1Petru2:9).
Dacă Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de om prin faptul că a sacrificat ce avea mai scump,pe Fiul Său,omul la rândul lui,poate să-şi manifeste recunoştinţa,sacrificând şi el ce are mai scump:eul.
Dacă omul din lume L-a răstignit pe Isus Hristos,Isus Hristos a răstignit lumea din om.
Dacă iubirea de sine a răstignit pe Isus Hristos,dăruirea de Sine a răstignit eul.
Samuel Muntean, Sighişoara-08.01.2011

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: