Vrajmas sau prieten cu Dumnezeu ?
„[…]Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi, afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine .” (Isaia 27:4,5)
Ce fel de om este acela care are curajul nebunesc să declare război lui Dumnezeu? Cum poţi declara acest război ? foarte uşor : ” prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu”. Orice atitudine, orice faptă şi orice gând al tău care aprobă mentalitatea contemporană asupra modului de-a-ţi trăi viaţa, mentalitate ce contravine legii lui Dumnezeu, se traduce prin „prietenie cu lumea” .
Spinii şi mărăcinii de păcat şi trăirea unei vieţi dublicitare te-au orbit şi au înnăbuşit bariera de trecere dintre cele două lumi spirituale; nu mai faci diferenţa între ce-ţi este permis şi ce nu-ţi este permis în calitate de creştin; nu mai deosebeşti binele de rău; îţi trăieşti viaţa umblând pe două cărări: cu un picior păşeşti alături de prietena ta LUMEA şi cu celălalt păşeşti alături de BISERICĂ pentru că dă bine la imagine . Ai impresia că aşa îl mulţumeşti pe Dumnezeu şi-i închizi gura pentru că,deh, nu L-ai abandonat total. Parcă i-ai face Lui vreun favor.
Nebunule ! EL poate fără tine ! tu eşti cel care nu poţi fără EL ! nu poţi trăi fără aerul pe care-l respiri şi care este de la EL; n-ai putea trăi dacă organele trupului tău n’ar funcţiona în ordinea stabilită de EL; spune ce-ai face dacă glandele tale salivare nu şi-ar îndeplini menirea, aşa cum a poruncit EL ? cum te-ai fi descurcat dacă după câteva luni de la naşterea ta nu ţi-ar fi apărut dinţii, aşa cum a stabilit EL? ai fi putut tu să descrii ce gust are sarea şi zahărul, mierea sau pâinea dacă EL te-ar fi înzestrat cu papile gustative defecte ? Ştii tu să spui cât mai ai de trăit, căci EL ştie; înainte ca tu să te fi născut EL hotărâse numărul anilor tăi şi să ştii că nu vei trăi nici mai mult nici mai putin decât a hotărât EL. Nebunia ta declanşează războiul cu Dumnezeu şi vestea cea mai înfricoşătoare pentru tine este că în orice război de acest gen Dumnezeu se implică personal; nu-şi trimite argaţii, ceea ce înseamnă că nu vei avea cu nici un chip sorţ de izbândă; „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Cel viu. ”
Totuşi, EL poate fi înduplecat dacă te smereşti în faţa Lui,dacă îţi recunoşti păcatul şi-i ceri să te curăţească de caracterul tău prefăcut. Dacă ridici steagul alb al păcii şi i te predai nu vei fi nimicit de mânia Lui; atunci EL va deveni Păzitorul tău şi va veghea asupra ta zi şi noapte ca să nu te vatăme nimeni. (isaia 27:3)
Citeste mai multe editoriale de Estela, Te astept in fiecare Duminica






