Într-o zi, o clasă de-a doişpea a pus pixurile pe bancă şi a băgat caietele în rucsaci. „Vă rugăm frumos, astăzi nu ne predaţi nimic. Nu mai avem chef să scriem!”. „Dar ce să fac?”, am întrebat retoric. „Să ne predicaţi!”, au răspuns, la unison…
Am lăsat catedra şi am coborât între ei. „Ştiu de ce doriţi să vă predic, le-am spus. Pentru că sunteţi flămânzi! Vă e foame. Omul nu se hrăneşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu. Voi nu primiţi de nicăieri nici o fărâmitură pentru suflet. Iar ce vă dau eu săptămânal aici, nu vă ţine de foame o săptămână! Darămite o viaţă!”.
Ieri, un grup de liceeni electronişti care stăteau pe hol în aşteptarea unui domn inginer cu care aveau ore, m-au rugat să îi primesc la mine în clasă. „Dar de ce nu intraţi la ora voastră?”. „Pentru că ne-am săturat. Nu mai putem digera!”.
I-am primit. Le-am vorbit despre intoxicaţi şi flămânzi. O filosofie de viaţă pe care o trăim de dimineaţa până seara, 7 zile din 7. Intoxicaţi de politică, de manele, de cursuri care nu ne plac. De ţigări, de bere, de grătare. Intoxicaţi de cicăleala partenerilor, de pretenţiile vecinului, de ifosele copiilor. De Internet, de margarină, de predici slabe. Nimic nu ne mai intră în cap. Şi nici în inimă. E ca şi cum am sta otrăviţi în spitale, şi orice prăjitură ni s-ar oferi de cei dragi, oricât de bună, e refuzată. Pentru că nu mai încape. Iar dacă am gustat puţin măcar din ea, o vomităm îndată.
Pentru flămând în schimb, orice coajă de pâine e cozonac. Înmuiat în Coca-Cola. Orice rest e binevenit. Orice firimitură înghiţită îi îmbujorează obrajii. Îl fericeşte. Îl face să cânte.
Seara, am citit în „Dilema” că elevii români nu-s încântaţi în şcoli nu doar de matematică, ci şi de ora de Religie. Iar cei adulţi nu-s mulţumiţi de servicul religios din biserică. De aceea nu prea fac praf pe acolo. Mi-am amintit că unii fraţi se vaită că poporul nu vine-ntreg la închinare. Motivul? Nu că n-ar fi creştinii flămânzi, dar nu mai au poftă de biserică! Probabil trăiesc o intoxticare religioasă! Credeţi că din cauza lui Hristos? Nu, ci a celor care-L predică plictisitor. A celor ce-L cântă fără pasiune. A celor care-L prezintă fără viaţă la ore, în şcoli. A celor care doar vorbesc şi nu trăiesc!
Trebuie să ne străduim să transmitem o Evanghelie care satură (sufletele)! Altfel va devini cum o cataloga Marx: opium pentru popor. Vă spun şi dumneavoastră ca şi elevilor mei: în viaţă să fiţi totdeauna o pâine caldă, nu nişte ciuperci otrăvitoare. Hrăniţi oamenii, nu-i intoxicaţi.
Unii zic, ne străduim frate, şi prea reuşim. Aşa au făcut şi nişte ucenici ai lui James Bott (Armata Salvării). Iar el le-a transmis: „încercaţi să predicaţi şi cu lacrimi”!
Scris de Nicolae Geanta pe – nicolaegeanta.blogspot.ro
--
--
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
http://www.resursecrestine.ro/poezii/61637/foame-vrem-cuvant-adevarat
Afară înghesuite în ghetou
Stau oile flămânde rău
Și înăuntru cele ce’s
“Postesc” din ce în ce mai des
E criză mare în lumea ce-a vestită
Căci de cel rău este tocmită
Dar criza parca-i și mai rea
Când este în ograda ta.
Și oile se tot frământă
Să caute fânețe și furaje
Dar nu găsesc decât otravă
Și lovituri, osândă și ocară.
De dimineață un ceai chior
La prânz o ciorba seacă
Și seara când mațele te dor
Mai bei un pic de apă.
Din când în când un covrigel
Să astâmperi foamea ta de miel
Și câte-un fruct uscat
Că poate nu-i înveninat.
Ne-am săturat de ceaiul sec
Și de supa cea mai chioară
Ce ne-o serviți de fiecare dată
Ca și cum ar fi întaia oară.
Vrem hrană bună și bogată
Vrem hrană sfântă și miezoasă
Nu vrem covrigi și coji uscate
Și bazme lungi întortochiate.
Dorim cu-o inimă deplină
În adevăr ca să pricepem
Ce este scris în sfânta carte
Spre a purcede pe cărări curate.
De-acum de vreți a vă trezi
Chemarea voastră a o împlini
Vă cerem puțin, nimic mai mult
Pe Domnul să ni-l oglindiți.
Așa cum Pavel l-a vestit
În simplitate și-adevăr
Spre-a șlefui al inimii fior
Și să pașim ‘nainte înspre cer.