Am arãtat în articolul precedent cã atunci când prima pereche umanã a decis sã nutreascã o dorintã de independentã fatã de Creator, au pãtruns în lume pãcatul si moartea, precum si cunostinta binelui si rãului, prin intermediul cãrora, omul are posibilitatea sã cunoascã dragostea lui Dumnezeu (Romani 5 : 8; 1 Ioan 3 : 16; 4 : 9, 10), în vederea înfierii (1 Ioan3 : 1), si apoi ca naturã a lor.( 1 Ioan 4:7).
Ipotetic, dacã n-ar fi fost plantat pomul cunostintei binelui si rãului în grãdina Edenului, ca test de verificare a ascultãrii omului de Creator, numai contabilitatea lui Dumnezeu ar putea înregistra pagubele provocate de Satan în lume, prin hãrtuielile si ispitele focalizate concentric asupra omului natural, ignorant, nerenãscut din nou. Pentru a preveni acea stare de haos, a inclus Dumnezeu pomul cunostintei binelisi rãului, în planul Sãu.
Cãci, Dumnezeu cunoscând bine înclinatiile pervertite ale lui Satan, împotrivitorul Sãu, prevãzuse cã acesta nu va irosi prilejul de a-l ispiti pe om, ca acesta sã-si depãseascã ilegal conditia de creaturã, asa cum, de altfel, a procedat si el. Profitând de faptul cã în acel moment, libertatea de alegere si decizie ale omului îi erau alterate de faptul cã nu avea cunostinte asupra binelui si rãului, a reusit sã-l amãgeascã sã guste din fructul oprit. Ca o consecintã a ascultãrii de insinuãrile mincinoase ale sarpelui, omenirea, prin Adam, a cãzut în robia lui (Romani 6 : 16), fiind nevoitã sã-i satisfacã poftele, cauzatoare de moarte. (Ioan 8 : 44; Iacov 1 : 15).
Dar tocmai acest demers pe lângã om, i-a adus lui Satan declinul, acesta nesesizând cursa pe care Dumnezeu i-a întins-o, cu scopul de a-l demasca, provocându-l sa-si descopere adevãratul caracter pervers, incompatibil cu adevãrul si dragostea lui Dumnezeu.
Conform planului Sãu, Dumnezeu a încredintat Fiului Sãu sarcina „sã nimiceascã lucrãrile Diavolului. ” (1 Ioan 3 : 8). Pentru a-si atinge scopul, Isus Hristos „S-a dezbrãcat pe Sine Însusi, si a luat un chip de rob, fãcându-se asemenea oamenilor. La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte si încã moarte de cruce” (Filipeni 2 : 7, 8), ”pentru ca prin moarte sã nimiceascã pe cel ce are puterea mortii, adicã pe Diavolul. ” (Evrer 2 : 14).
De atunci, de când „stim bine cã omul nostru cel vechi a fost rãstignit împreunã cu El, pentru ca trupul pãcatului sã fie dezbrãcat de puterea lui, în asa fel sã nu mai fim robi ai pãcatului” (Romani 6 : 6), Diavolul nu mai are nici o putere asupra noastrã, deoarece”oricine este nãscut din Dumnezeu, nu pãcãtuieste, ci Cel nãscut din Dumnezeu îl pãzeste, si cel rãu nu se atinge de el. ” (1Ioan 5 : 18). Dar Domnul nostru Isus Hristos este”jertfa de ispãsire nu numai pentru pãcatele noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2 : 21). În principiu, întreaga omenire este beneficiera biruintei Mântuitorului de la Calvar, însã doar cei care au credinta profitã de pe urma ei. (1 Ioan 3 : 16; 1 Timotei 2 : 4).
Odatã ce omul firesc, adamic a fost crucificat, spatiul de manevrã al lui Satan s-a redus considerabil, cãci asupra omului nãscut din nou nu mai are nici o influentã. (Matei 24 : 24).
Asadar, chiar prin moartea pe care Satan însusi a provocat-o în lume, i-a survenit neutralizarea (Proverbe 26 : 24), fiind facut inofensiv de„cei ce sunt ai lui Hristos. . . care si-au rãstignit firea pãmânteascã împreunã cu patimile si poftele ei. ” (Galateni 5 : 24).
În consecintã, moartea pe care Domnul nostru Isus Hristos a gustat-o pentru toti oamenii (Evrei 2:9) a avut douã scopuri:
a) ne-a eliberat de sub puterea pãcatului (Romani 6:7)
b) i-a anihilat lui Satan puterea mortii (Romani 6:8-10).
Samuel Muntean, Sighisoara, 16. 11. 2010
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
