ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

MOTIVAŢIA SLUJIRII

De la  ţinuta vestimentara până la incaltamintea din picioare , insotite de gesturi si de modul in care privim , totul comunica interlocutorului continutul inimii noastre .

Sa nu ne inselam !…daca suntem nelipsiti de la Casa lui Dumnezeu, daca indeplinim anumite slujbe in Casa lui Dumnezeu,daca mai suntem implicati si in acte de caritate dând dovada de filantropi desavarsiti,asta NU ne asigura Raiul lui Dumnezeu. Poti sa le faci pe toate acestea si sa le asortezi cu Motivare Nascuta din MâNDRIE in timp ce  la celalalt pol stă DRAGOSTEA asteptand  ca ea să fie  folosita ca Punct de Plecare in slujirea noastra. Motivatia  care Stă la Baza slujirii mele ,uneori, poate fi usor sesizata ,alteori este greoi identificata de catre fratii si surorile care beneficiaza de pe urma slujbei adusa spre folosul lor.
Poate gândesti ceva de genul : “-Oricum, ceva trebuie lucrat pentru că si eu vreau sa ies din anonimat si vreau sa-mi creasca ‘popularitatea’; şi noi trebuie sa avem VIP-urile noastre, ” HIT „-urile noastre care urcă  sau coboară în top ,” MEGASTAR „-urile noastre Creştine.
Nimic nu pare in neregulă, aşa-i ? dar neregula există; ea PROVINE din SURSA de INSPIRAŢIE a acestor năzuinţe; ce te determină  sa-ti faci  loc cu coatele ca sa ajungi pe  „podium” ? __Hristos a promis ca daca vom fi SMERITI ne va Înălţa EL …EL ma va aşeza in slujirea in care are nevoie de mine si nu acolo unde cred EU ca mi se potriveste.
Am cautat  in ” Dictionarul Explicativ ” al lui Dumnezeu  dupa termenul “VIP Crestin”  si  motorul de cautare mi-a gasit doar urmatorii termeni: ţărână,abur si rob netrebnic…; apoi, am mai cautat si dupa cuvintele “HIT” si “PIESA MUZICALA” -nişte neologisme in vocabularul bisericesc -…nu le-am gasit…am aflat doar  cantare de lauda.
Am mers mai departe si am studiat putin  mai la origini despre   aceste influienţe din Biserică si am aflat ca toate acestea Urca si Coboara in Top numele celor inşiraţi  pe lista ; Am deschis din nou ” Dictionarul Explicativ ”  al lui Dumnezeu si am descoperit urmatoarea REGULA : Cantarea de laudă la adresa lui Dumnezeu, izvorâtă dintr-o Inimă Smerită, întotdeauna ÎNALŢĂ duhul celui ce-o asculta,Îl are Întotdeauna în TOP ca personaj Principal pe Unicul Dumnezeu care niciodată  NU se va lăsa DOBORÂT  de pe Locul 1  de către  VIP-uri si  MegaStar-uri Creştine ;Am mai găsit si ca vestimentaţia  ‘Creştin-Hollywoodiană’ nu se asortează  deloc cu EVLAVIA şi cu Podoabele Sfinte;….. acest tip de îmbrăcăminte stârneşte pofte care  împing la încălcarea poruncilor lui Dumnezeu,in timp ce cuplul celorlalte două stârneşte Dorinţa după  Sfinţenie.

Editorial scris de Estela Manea

Citeste mai multe editoriale de Estela, Te astept in fiecare Duminica

Banner sbro.ro/

Banner http://www.kerigma.ro/06.feb.2011 Banner http://www.liferomania.ro15.03.2011 Banner complex-turistic-puiu.ro/31.12.2010

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

2 Comments

  1. Ai dreptate Estela,caci mie personal decat am fost luminata de cuvant si am inteles ,mesajul direct de la Duhul Sfant, mi s-au deschis ochii sa vad binele si raul si sa il deosebesc,cand aud o cantare de lauda si vad tinerii in vestimentati stil lumesc „Creştin-Hollywoodiană’ cum spui tu si mai ales fetele cu fete de caricaturi vopsite ,pensate ,date cu crema cu genunchii goi , pline de fite, iar baietii rontaind guma ca la bar ,imi provoaca greata si uneori chiar varsaturi.
    Bucata pe care ai mancat-o, o vei varsa, si cuvintele placute pe care le vei spune, sunt pierdute. (Prov.23:6-8)
    Ca unul care isi scoate haina pe o zi rece, sau varsa otet pe silitra, asa este cine canta cantece unei inimi in nenorocire. – (Prov.25:20)
    Si totusi acesta e sistemul crestinismului de azi produs de marii nostri pastorii teologi cu studii si doctorate Americane acestia sund roadele lor porci si scroafe ,nu toti doar cei postmedernisti totusi au mai ramas cateva exemple de crestini autentici dar sunt tinuti in anonimat ca nu sunt la moda.Asta e…
    Acum pentru unii nu ne mai ramane decat doua lucruri de facut fie mergi la biserica si vii acasa cuprins de grata, dureri de stomac si varsaturi, fie stai acasa si studiezi Biblia in tacere si devi mai inteleapta si evlavioasa si umbli imbracata in stil crestinesc, decenta sfanta si caracter serios .Daca cineva crede ca Isus ar umbla cu asemenea caraghiosi se inseala El are alesii Lui care Il asculta in toate lucrurile.Toate femeile trebuie sa isi lase parul lung sa creasca, cine si-l taie este o uraciune inaintea lui Dumnezeu, asa sunteti vazute toate femeile cu parul taiat si frezat ,parul este invelitoarea femeii, nu baticul sau alt semn pastorii nu stiu nici macar acest lucru sa va invete ca majoritatea sotiilor de pastori isi taie parul si umbla cu blugi si pantaloni.Mie mila de voi ca nu are cine sa invete adevarul si sa fiti evlavioase si ca nu aveti lumini vii printre voi.
    Pe mine Biblia m-a invatat :
    1Cor.11.10. De aceea, femeia, din pricina ingerilor, trebuie sa aiba pe cap un semn al stapanirii ei.
    11. Totusi, in Domnul, femeia nu este fara barbat, nici barbatul fara femeie.
    12. Caci, daca femeia este din barbat, tot asa si barbatul prin femeie, si toate sunt de la Dumnezeu.
    13. Judecati voi singuri: este cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu dezvelita?
    14. Nu va invata chiar si firea ca este rusine pentru un barbat sa poarte parul lung,
    15. pe cand pentru o femeie este o podoaba sa poarte parul lung? Pentru ca parul i-a fost dat ca invelitoare a capului.
    16. Daca iubeste cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei si nici bisericile lui Dumnezeu. 7. Va dau aceste invataturi, dar nu va laud pentru ca va adunati laolalta nu ca sa va faceti mai buni, ci ca sa va faceti mai rai.
    18. Mai intai de toate, aud ca, atunci cand veniti la adunare, intre voi sunt dezbinari. Si in parte o cred,
    19. caci trebuie sa fie si partide intre voi, ca sa iasa la lumina cei gasiti buni.
    20. Cand va adunati, dar, in acelasi loc, nu este cu putinta sa mancati Cina Domnului.
    21. Fiindca atunci cand stati la masa, fiecare se grabeste sa-si ia cina adusa de el, inaintea altuia; asa ca unul este flamand, iar altul este beat.
    22. Ce? N-aveti case pentru ca sa mancati si sa beti acolo? Sau dispretuiti Biserica lui Dumnezeu si vreti sa faceti de rusine pe cei ce n-au nimic? Ce sa va zic? Sa va laud? In privinta aceasta nu va laud.Amin

    Dezmierdarile sunt inselatoare, si frumusetea este desarta, dar femeia care se teme de Domnul va fi laudata. (Prov.31:30)
    Si am gasit ca mai amara decat moartea este femeia a carei inima este o cursa si un lat si ale carei maini sunt niste lanturi; cel placut lui Dumnezeu scapa de ea, dar cel pacatos este prins de ea. (Ecl.7:26)AMIN

  2. Este adevarat ca trebuie sa fim lumini in lume.Prin imbracamintea noastra ,prin comportamentul nostru ,prin atitudinea noastra trebuie sa se vada ca suntem copii ai lui Dumnezeu.Si slujirea noastra trebuie sa porneasca din adancul inimii ca recunostinta ca suntem mantuiti.Depinde cu ce scop facem aceasta.Daca facem acest lucru doar ca sa iesim in evidenta,sau sa ne aratam talentele noastre,ne vom primi ,,rasplata,,.Monica,nu trebuie sa nu mai frecventezi Biserica pentru ca Isus iti va spune :Dar in mine ce ai gasit?
    Noi suntem madulare unii altora.Trebuie sa avem partasie unii cu altii.Mai trebuie sa avem si dragoste unii fata de altii.Roaga-te pentru ele ca Domnul sa le creasca,sa le aduca la maturitate .Domnul sa ne ajute sa fim lumini si sare.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: