“A mundi conditio”

“A mundi conditio” – De la facerea lumii e asa… de dinainte sa te fi nascut tu… ai aparut de doua zile-n’coa si te mira ca nu mai intelegi nimic.

Hai sa te invat io… smecherii sunt la putere, banii primeaza, incultura castiga! Nu e cu suparare, logica e simpla: ai, DAI, AI…

Cum sa faci fatza sistemului? Necazurilor de zi cu zi… foamei, mizeriei… Auri sacra fames!

Exista scapare? Trebuie sa cred… sa credem ca da… tot citesc “Phoenix”, de R. Gyr, ca pe o ruga:

PHOENIX

“Iar te-agati cu gheara de-o speranta,
lutule al meu, neastâmparat . . .
E de-ajuns sa fâlfâie o zdreanta,
ca de-un petec iar te-ai aninat.
Câte turnuri nu s-au spart în tine,
dar sub praful lor nu te-nconvoi.
Iei mereu mistria din ruine
si din scrum zidesti pe schele noi.
Ce prapad! Dar câte noi seminte!
Câti ereti cu zboru-le-mpuscat!
si ce mare foame de credinte,
desfrânata, de nevindecat!

Nici n-a prins o rana sa se zvânte,
ca iar frige setea de-a lupta.
Arzi sa bei alt cer din aripi sfinte
si alt zbor din prabusirea ta.
Lut al meu, molozul, praful, scama
nu-ti scârbesc nici ruperi, nici caderi.
În adânc te zgâltâie doar teama
c-ai putea cândva sa nu mai speri;
c-ai putea sa nu mai cresti noi pene
din taciuni, din aschii, din sparturi,
si, ca smârcu-n putreda lui lene,
nici taciuni, nici aschii sa nu furi.

Numai spaima asta te re-nvie
si-ti da brânci prin hârburi sa razbati,
si c-o dezmatata lacomie
zdrentele nadejdii sa le-nhati.”

Proza scrisa de Tamara Solomon