Nu ştiu voi, dar eu când mă gândesc la orfani, mi se rupe inima. Cât de greu poate fi să nu ai părinţi iubitori în jurul tău! Cât de greu poate fi ca de mic să fii trimis dintr-o parte în alta, la familii diferite, sau să stai într-un cămin şi să ştii că nimănui nu-i pasă de tine. Nici măcar statului.
Cât de greu poate fi să nu ai cui să-i spui: ”mamă”, ”tată”! Să nu ai pe cine să îmbrătişezi… şi cine să îţi şteargă lacrimile. Să fii copil şi să trebuiască să-ţi faci griji pentru ziua de mâine. Să fii bătut, violat şi maltratat doar pentru că nu are cine să te apere. Cine să te protejeze. Să fii singur pe lume. Singur, singurel. Să nu ai de cine să te sprijini. Şi… cu ce suntem noi mai buni, cei care avem părinţi, faţă de ei? Avem două mâini, două picioare şi doi ochi. Suntem oameni. Aşa cum şi ei…sunt.
scris de Alina Ilioi . capshunik.wordpress.com
Trimite si altora linkul acestui articol:
Crestin Total recomanda :
Kerigma.ro 
www.liferomania.ro 
www.vilaelim.ro www.clcromania.ro 
www.nouasperanta.ro 
www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.ro 
www.sufletsilumina.ro www.hainecrestine.blogspot.com
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
Omul se adapteaza usor in imprejurarile care se nasc ,cum Africani ,Chinezi,Americani,cei de la polul nord etc.se adapteaza la stilului lor de viata tot asa si acesti copii,noi care am fost binecuvantati cu parinti binevoitori care s-au ocupat de noi si ne-au crescut nu intelegem cum ei rezista si uite ca au o forta care sa merga mai departe, iar noi ii ignoram,cu batutul si celelate se intampla si in familii parinti care isi maltrateaza copii si ii trimet la cersit,daca o face un strain nu esti atat de afectat ca atunci cand proprii tai parinti te batjocoresc si chiar daca ai doua maini ,doua picioare si doi ochi nu e indeajuns esti copil si esti neputincios,iar la maturi au nevoie de intelepciune multa intelepciune sa nu ii abandoneze.Dumnezeu sa aiba mila de ei si sa le dea putere sa creasca sa se descurce singuri si El sa-i ocroteasca iar noi sa avem mila sa ii ajutam cu un banut, o haina,o mancare si care poate sa-i si adopte .
Cunosc bine durerea uni orfan. Pe langa faptul ca viata l-a primit cu palmele aspre, i s-a refuzat locul intr-o familie, ca dragostea primita este conditionata (daca o primeste) este si marginalizat datorita „carapacei” in care traieste; carapace pe care i-am facut-o noi oameni de bine. Este asa de usor sa zicem: saracii – sa stiti ca nici macar nu le place sa ne fie mila de ei- dar de unde sa stim noi daca ii tinem la distanta?! Cati dintre noi ne-am incumeta sa ingaduim copiilor nostri sa se imrieteneasca cu un orfan? Cati din noi am cautat sa dam un cadou unui copil uitat de lume care traieste crudul adevar de a fi uitat in ziua lui de nastere pe cand colgul lui preimeste cadouri costisitoare?! V-ati ganditt vre-odata ce simne un orfan cand la scoala este marginalizat pentru ca noi parinti nu ne lasam copii in preajma lor? Nu sunt sigura ca nu v-ati gandit pentru ca acesti copii sunt tot mai invizibili. De multe ori prin „gestul frumos” ca ii dam copilului nostru sa-i duca si lui un sewici il umilim mai mult decat il neglijam? De ce? Vedeti nici macar nu stinti pentru ca nu va interseaza ce simt ei, ce vor ei vreti doar sa faceti o fapta buna si atat. Exact asta simt si ei -mila- dar ei nu voiesc mila ci doar putina atentie, putina dragoste, sa fie si el copil macar pentru putin timp.
Mi-am varsat oful desi stiu ca nu citeste cine ar trebui sa citeasca, dar cine sti dac vre-o data cineva, vre-o data……..