Cere, si…. ti se va da?
,, Dă-mi, dar, înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?”
Printre putinele versete pe care le retin din Vechiul Testament, spre rusinea mea, sunt si aceste versete din cartea 2 Cronici. Inca de prima data cand am citit aceste versete, am ramas placut impresionat de cererea lui Solomon. In momentul in care Domnul se pune la dispozitia lui Solomon, ma asteptam ca el sa ceara cu totul altceva, tinand cont ca Domnul i-a dat putere sa-i ceara tot ceea ce voia. Insa ceea ce este mai interesant este reactia oamenilor cand aud ca Solomon poate sa ceara orice Domnului, insa acesta cere intelepciune si pricepere. Nu bani, nu faima, nu castele, ci intelepciune si pricepere in a aplica cuvantului Domnului. In timpul unui studiu biblic am pus urmatoarea intrebare: ce ai cere tu, daca Domnul s-ar pune la dispozitia ta cu dorinta de a-ti indeplini orice dorinta, dar una singura, CE AI CERE?
Iata cateva raspunsuri:
1 – eu as cere Domnului sa-mi dea sanatate
2 – eu as cere sa-mi dea o batranete linistita si plina de pace
3 – eu as cere o biserica sa avem unde ne inchina
4 – eu as cere Domnului sa-mi daruiasca un copil
Si multe alte raspunsuri, insa la un moment dat, o sora mai in varsta si cu multe boli in acest trup muritor, se ridica in picioare si eu am crezut si chiar am fost sigur de asta, ca ea va cere sanatate si viata lunga. Dar aceasta sora avea sa ma uimeasca cu raspunsul ei. Eu, spune ea, daca as avea posibilitatea ca Domnul sa-mi indeplineasca o dorinta, i-as cere SA AIBA MILA DE SUFLETUL SOTULUI MEU, CA EL SA FIE MANTUIT SI SALVAT DE LA MOARTEA VESNICA. Am ramas uimit, desi suferea foarte mult din pricina bolilor, aceasta sora nici prin gand nu-i trecea sa ceara ceva pentru ea, ea dorea salvarea sufletului unui om. Intr-adevar, sotul ei, dar a renuntat la sanatatea ei pentru a salva un suflet. Credeam ca Solomon era singurul care nu s-a gandit la el ci la ceilalti, dar iata ca nu era asa. Mai era cineva care se gandea la ceilalti, un suflet smerit in traire si rugaciune. Nu as vrea sa ma lungesc mai mult pentru ca vreau sa va pun si voua aceeasi intrebare, tu ce ai cere Domnului daca El s-ar pune la dispozitia ta sa-ti indeplineasca orice dorinta?
Trimite si altora linkul acestui articol:
Editorial scris de Marin Somai …® www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Marin Somai, Te astept in fiecare Joi
SPONSORI CLICK
Complex turistic Puiu-Somesul Rece : Cabane, terenuri de fotbal, baschet, tenis, tabere, drumetii ..
mai multe citeste pe www.complex-turistic-puiu.ro
KERIGMA.ro : Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD .. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro
Vacante pentru toti : Sejururi, Circuite, Croaziere, bilete de autocar si avion… mai multe pe www.vacantepentrutoti.ro
Life Romania Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate …mai multe carti pe www.liferomania.ro
Vila Elim:Gasesti pace si liniste. aici te poti odihni bine. te asteptam… vezi mai multe pe www.vilaelim.ro
Cosmetice online: Creme de plante&fructe , Ingrijire TEN, BRONZAT, Hair Styling … mai multe pe www.beautystores.ro
PARTENERI
www.clcromania.ro – www.nouasperanta.ro – www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.ro – www.sufletsilumina.ro



DUMNEZEU TATAL ,FIUL SI DUHUL SFINT SA FIE LAUDAT SII MULTUMESC PENTRU TINE FIULE ,PENTRU TOATA FAMILIA TA SI MA ROG CA DOMNU SA VA TINA LINGA EL TOATA VIATA ,IAR EU UN SINGUR LUCRU IL CER DE LA DOMNUL SI L DORESC FERBINTE ,CA EU SI CASA MEA SA SLUGIM DOMNULUI.AMIN
Cand iti dai seama ca viata asta de pe pamant este doar un abur, ca nu are nimic valoros in comparatie cu ce vom avea sus in cer, la Tatal nostru, singura dorinta este sa strangi cat mai mult pentru cer.
Cand ai gandul lui Dumnezeu, dorinta sufletului tau este sa vezi cati mai multi oameni mantuiti, si in soecial pe cei dragi ai tai.
Cand dragostea lui Dumnezeu locuieste in inima ta, dorinta ta este sa-i vezi pe ceilalti fericiti, sa faci tot posibilul sa aiba parte de ce-i mai bun. Si ce este mai bun decat viata vesnica?
Ne-am obisnuit, marea majoritate dintre noi, ca rugaciunile noastre sa contina mai putin de 1% multumiri si lauda la adresa lui Dumnezeu si peste 99% cereri. Si cerem si iarasi cerem chiar daca de multe ori nici nu ne gandim ca poate cererile noastre nu sunt pe placul Domnului. Am auzit pe cineva spunand ca ”Domnul ii da fiecaruia ceea ce cere, iar celui ce nu cere nimic ii da mai mult.” Oare chiar nu stie Dumnezeu ce are trebuinta un copil al Lui? Nu vreau sa zic ca nu e bine sa facem si cereri in rugaciunile noastre ci sa punem un mai mare accent pe rugaciunea de lauda si multumire. Chiar de aceea si in bisericile noastre sunt grupuri de lauda si inchinare, nu grupuri de cerere. Dumnezeu se va ingriji intotdeauna de copiii Lui, slavit sa fie numele Lui!
Domnul este gata sa ne indeplineasca orice rugaciune…orice vom cere din partea Lui…daca cerem cu credinta!!!
Eu as cere Domnului sa-i trezeasca pe tinerii din ziua de azi la o viata de slujire adevarata!!!
In momentul de fata asi dori de la DUMNEZEU salvare pentru ROMANIA…avem nevoie de DUMNEZEU in fiecare zi si-n fiecare clipa in viata noastra..DUMNEZEU sa ne ajute sa fsacem totul in viata noastra dupa voia sa…
Daca ar fi sa imi doresc ceva si sa-i cer lui Dumnezeu care se ingrijeste cu siguranta de copii Lui sa nu le lipseasca nimic , vreau sa fiu scrisa in cartea vietii impreuna cu familia mea si cei dragi ai mei si sa nu primim semnul antihristului ,sa rabd suferinta si prigoana cu bucurie chiar si uciderea mea pentru Numele Sau……si astept venirea Domnului Isus cat mai curand.Doamne ajuta-ne.