Când eram copil Tu-mi erai steaua preferatã… îţi cântam cuvinte pe silabe în timp ce mã jucam … Atunci, pe când eram copil, chiar de eram singurã îţi vorbeam tot timpul pentru cã undeva în sufletul meu ştiam cã eşti acolo. Acum am crescut, şi cântãrile mi-au amorţit pe buze… nu mai vorbesc prea des cu Tine, chiar dacã uneori singurãtatea mea adâncã îmi cere sã-mi deschid sufletul la fel cum o fãceam când eram doar un copil… şi totusi mã împotrivesc dorinţei de-aţi vorbi ! Între rãsãrit şi apus sunt doar ranã… şi mucegaiul din visele mele ocupã tot mai mult loc în mine şi pe mine… Doamne, dacã erai mai înrudit cu moartea decât cu viaţa, mi-ai fi vorbit… dar prãpastia e prea mare între noi, ecoul vorbelor Tale nu ajung pânã în locul unde eu îmi plâng autodistrugerea. Tu eşti Acolo, dupã perdeaua seninului ce-mi stã deasupra… iar eu aici, adâncit în noroi şi mizerie, respirând greu… hrãnindu-mã cu amintiri ! Aratã-Te Doamne în spinii de-aici, sã ştiu ce aştepţi de la mine ! Nu mai vreau sã-ţi mai arunc, cum fãceam în fiecare searã, cuvinte transformate-n sãgeţi… nu vreau sã îţi rãnesc aripile, din nou ! Iartã-mi nepãsarea cu care îţi vorbeam, când aveam mâinile pe lângã corp… Iartã-mi lipsa de respect şi de teamã cu care îţi reproşam propia-mi greşealã… Iartã-mi durerea ce ţi-am provocat-o în ziua când am trecut pe lângã Tine fãrã sã îmi ridic privirea mãcar… Iartã-mã cã în fiecare dimineaţã, faptul cã vedeam rãsãritul, credeam cã este obligaţia Ta sã mi-l oferi… Iartã-mã pentru cã te-am rãnit de moarte cu minciuni ascuţite… iartã-mã cã ţi-am înfipt în coastã ingoranţa mea… Iartã-mã cã îţi cerşeam minuni, dar aşteptam sã le vãd având ochii închişi … Se lasã încet pleoapa zilei peste Cer, şi noaptea apare, fãrã ferestre-n´afarã… Dumnezeule, de-acum ce mã fac?… ştiu! Am sã mã dezbrac de mine ca pe-o hainã pe care o laşi în drum, şi voi îngenunchea… Voi ridica mâinile ca sã-mi vezi mai bine durerea şi singurãtatea, îmi voi recunoaşte neputinţa fãrã Tine, voi cerşi viaţa aici unde moartea este pretutindeni… şi atunci nu se poate sã nu-ţi apleci crucea peste groapa ce eu singurã am sãpat-o ( şi am adâncit-o bine, între noi ) … şi Ai sã-mi umpli golul de Tine! “Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide!”
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
Domnu sa te binecuvinteze.
Cuvantul lui Dumnezeu ne spune sa cerem ca ni se va da daca nu era asa nu ar fi scris…insa noi de multe ori nu il mai lasam pe Dumnezeu sa lucreze El dupa voia Sa ci vrem noi prin propriile noaste puteri si ne intrebam adeseori de ce esuam….Dumnezeu ne asculta dar de multe ori cerem fara credinta….Dumnezeu sa ne binecuvinteze sa cerem prin credinta ,sa batem prin credinta dar dupa voia Sa ,,,,……
de multe ori uitam ca tot cea ce trebuie sa facem este sa cerem si sai multumim lui Dumnezeu pentru bunatatea Sa,uitam ca suntem doar o mana de tarana si uitam ca fara el nu am fi nimic…..uitam sa ne plecam in fata maretiei sale si uitam ca tot ceia ce suntem si tot ceia ce avem ii datoram numai si numai Lui si faptului ca El ne iubeste.