De ce cresc unele biserici, iar altele nu? În secolul XX această întrebare a dat naștere uneia dintre cele mai influente mișcări din creștinismul evanghelic american, o mișcare ale cărei ecouri se fac simţite și în România de astăzi. Istoria ei arată cât de ușor o întrebare despre rod poate deveni o întrebare despre succes.
Vorbim despre Church Growth Movement (mișcarea de creștere a bisericii) a cărei iniţiere e asociată de numele lui Donald McGavran. Nepot și fiu de misionari, McGavran și-a petrecut aproape trei decenii de viaţă în India, unde a putut să vadă cu ochii lui ceea ce alţii vedeau doar în statistici. Implicat fiind în zeci de ani de evanghelizare susţinută, McGavran era contrariat de faptul că unele comunităţi locale îmbrăţișau, în număr mare, credinţa creștină în timp ce altele rămâneau pur și simplu impasibile la eforturile misionare.
A reușit să își formuleze un răspuns, pe care l-a cristalizat în cartea Understanding Church Growth, publicată în 1970, iar premisa sociologică de la care a plecat în acest răspuns continuă să aibă efecte și astăzi. Intuiţia lui McGavran era că Evanghelia se propagă cel mai natural prin reţelele preexistente de rudenie și prietenie, prin „podurile lui Dumnezeu”, cum le numise el. McGavran era convins că oamenii primesc credinţa mai ușor atunci când aceasta nu le pretinde spargerea unor bariere de limbă, etnie sau clasă. (Acest model se desprinde cu naturaleţe din experienţe precum cea a Lidiei, a temnicerului din Filipi, a familiei lui Corneliu.)
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
