ANUNTURI

Gabriel Gorcea: Când ziua de Crăciun, devine ziua încercării. Ieri am trecut prin focul încercării.

Când ziua de Crăciun, devine ziua încercării. Ieri am trecut prin focul încercării. Clădirea din campusul misionar din Uganda unde găzduim voluntarii a luat foc de la un scurt circuit. Sistemul de alarmă în caz de incendiu nu a făcut față. Pompieri nu avem în zona noastră. A pornit o mașină de pompieri din orașul aflat la o oră distanță dar s-a stricat pe drum și nu a mai ajuns. Echipa noastră a privit neputincioasă cum flăcările mistuiau totul. Apa din campus a fost insuficentă ca să stingem un asemenea foc din cauză că debitul e foarte mic. Am pierdut o clădire, dar NU ne-am pierdut speranța și credința în Dumnezeu și în bunătatea Lui. Dumnezeu știe cel mai bine de ce îngăduie încercarea. Noi trebuie să rămânem credincioși și dedicați lucrării indiferent de circumstanțe. Vreau să vă spun că luptele care se dau pentru lucrarea pe care o facem în Uganda sunt foarte mari. Le-am simțit din plin în ultimii ani. Avem nevoie de rugăciunile voastre. Diavolul a încercat în multe situații și prin multe feluri să ne oprească din slujire. Însă, Dumnezeu este atotputernic și a vegheat asupra noastră. Ieri, nimeni nu a fost rănit grav, doar unii muncitori au avut niște zgârieturi la mână cum au scos lucrurile din casă. În rest toți sunt bine. Dumnezeu le-a protejat viața. Rugați-vă pentru misionarii noștri care slujesc acolo zilnic și pentru echipa ugandeză! De azi am început să curățăm clădirea și prin credință o vom reconstrui!

1 Petru 4:12-14:

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi și să vă veseliţi și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi.

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura