ANUNTURI

Pastor Cristian Ionescu: ȘI TOTUȘI, JUSTIȚIE!


Poate este prea devreme pentru un astfel de subiect, dar teama este că emoțiile ne pot dezechilibra rațiunea și, totuși, avem de-a face cu o crimă odioasă, un asasinat politic/religios de cea mai josnică speță!
Incitat mediatic și politic, având o formă de vendetă personală și premeditând actul cu sânge rece, ucigașul lui Charlie Kirk și-a “calificat” fapta în cea mai capitală formă de retribuție judiciară: pedeapsa cu moartea!
Momentul sacru al serviciului memorial din Phoenix, Arizona, actul cristic de iertare a dușmanilor de către văduva lui Charlie Kirk nu schimbă cu nimic necesitatea de aplicare a legii acestei țări în forma ei maximă.
Victimele pot oferi iertarea lor, dar legea acționează pe un alt plan.

Romani 12:19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.

În spațiul personal, Apostolul Pavel avertizează că orice formă de răzbunare și chiar a dori răul vrăjmașilor noștri, ne sunt interzise!
Dar, cum se răzbună Dumnezeu?
În unele cazuri, răzbunarea lui Dumnezeu vine direct, poate nu întotdeauna instantaneu, dar suficient de coroborat încât oamenii să înțeleagă că a fost un act divin de retribuție.
În alte cazuri, Dumnezeu așteaptă judecata finală când va face dreptate și va pedepsi orice rău în mod absolut.
Însă, există o altă formă de justiție divină, aplicată prin agenții și agențiile instituite de Dumnezeu în formele de guvernământ uman.

Romani 13
1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.
2 De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.
3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea.
4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău.

Nu sunt împotriva principiului că prin pocăință sinceră orice păcătos poate fi mântuit, dimpotrivă!
Tâlharul de pe cruce a fost mântuit de Domnul Isus înainte de moarte. Dar, interesant, Domnul nu l-a absolvit de consecințele normale ale crimelor săvârșite, ci doar de consecințele veșnice.
Așadar, iertarea primită din partea victimelor sale, compasiunea pe care o simțim spiritual față de un suflet chinuit și mizerabil, faptul că legea are resorturile sale de aplanare (executarea sentinței avea loc în medie după 6 ani la mijlocul anilor ‘80, iar în prezent poate dura până spre 20 de ani de la sentință la executare), toate acestea ar trebui să-i dea timp și motivație acestui criminal să se pocăiască sincer!
Dumnezeu cunoaște inima, noi oamenii ne înșelăm adesea.
Faptul că asasinul se va întoarce la Dumnezeu fără să ceară schimbarea sentinței (nici tâlharul de pe cruce nu a cerut așa ceva) ne va demonstra că este sincer și convertirea este autentică.

--

Imaginați-vă o lume în care toți criminalii sunt iertați de consecințele legale ale faptelor lor.

Ieremia 17:9 Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?
Eclesiastul 8:11 Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

Deci, sper că tuturor ne-au dat lacrimile și am simțit o stare de euforie cerească în momentul de compasiune și creștinătate al unui act de iertare publică săvârșit pe o platformă cu vizibilitate globală!
Dar sper și că vom avea discernământul să lăsăm legea să-și îndeplinească responsabilitatea dată de Dumnezeu!
Pentru că înainte să-i răpească viața lui Charlie Kirk și să-i facă soția văduvă și copiii orfani, acest criminal L-a ofensat pe Dumnezeu!
Și Dumnezeu are dreptul să se răzbune, prin pârghiile și metodele stabilite de El, fie aici pe pământ, fie în eternitate.

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura