Pastor Daniel Bujenita: Clarificări necesare – Fratele Cristian Ionescu a ieșit zilele acestea la un atac înțesat de acuzații care trădează o satisfacție bolnăvicioasă

Fratele Cristian Ionescu a ieșit zilele acestea la un atac înțesat de acuzații care trădează o satisfacție bolnăvicioasă de a toca un eveniment despre care are doar vagi informații și multiple presupuneri. Nu ne-am întâlnit niciodată, nu am interacționat și nici nu m-a abordat personal pe acest subiect devenit viral. Dacă chiar era interesat să știe situația reală, mă aborda personal. A fost o situație unică, necontrolată, pe care nu am anticipat-o și pe care o regretăm, iar manifestări de genul acestea nu sunt caracteristice slujbelor noastre.

Nu știu ce s-a petrecut cu dumnealui de a devenit „pârâșul fraților” și are o pasiune de a arăta cu degetul, ca un judecător autoproclamat. El scrie despre lucruri pe care nu le cunoaște și care se petrec la mii de kilometri depărtare.

Eu sunt un păstor mai tânăr, dar știu că principiile biblice pentru confruntarea unui frate care a greșit nu includ postări pe Facebook. În mod cert, dragostea pentru adevăr și pentru biserică nu se manifestă în felul acesta răzbunător, în mediul online. „Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr” (1 Cor. 13.6).

Revin cu câteva explicații pentru a arăta că nimeni nu ar trebui să se grăbească să facă un proces public, pe Facebook, fără ca să poarte mai întâi o mică discuție cu cei implicați. Desigur, fratele Ionescu nu are niciun fel de competențe în acest caz și nu îi sunt dator cu explicații. El nu face parte din Cultul Penticostal, dar atacă în virtutea unui obicei care caracterizează intervențiile sale din ultimii ani.

Înainte de fiecare slujbă, împreună cu conducerea bisericii și cei care slujesc la închinare și cuvânt, ne retragem într-o sală alăturată pentru un timp de rugăciune. În duminica respectivă invitat la slujire a fost fratele Florin Popa care slujește ca misionar în Madagascar. Era o seară în care tinerii slujeau, era 1 iunie, ziua copilului. La recomandarea unui frate, am decis să acordăm timp pentru o mărturie unui sportiv creștin din Anglia care a avut o experiență frumoasă a întoarcerii la Domnul. Nu l-am cunoscut pe acel frate, nu am avut nicio detalii despre activitățile sale în alte evenimente și nu am avut nicio idee despre intenția sa de a face acea demonstrație sportivă. Prima interacțiune pe care am avut-o cu el a fost cu câteva minute înainte de începerea slujbei de seară. Când a venit la momentul de început la rugăciune, nu avea adidașii de fotbal și nici mingea. Nu știu când s-a schimbat și unde și-a ținut mingea, dar nimeni din echipa noastră nu a bănuit ce ar urma să facă. Când am intrat în sală, el nu a stat lângă noi, conducerea bisericii așa cum a stat alături Florin Popa, invitatul serii, ci s-a așezat undeva în sală. Când l-am chemat să depună mărturia, am fost surprins să văd că a venit cu mingea și cu adidașii de fotbalist în picioare.

În timp ce făcea acea demonstrație, am considerat că nu e cazul să fac și eu un spectacol, intervenind direct, iar după acest moment i-am făcut semn traducătorului să-i spună să încheie mai repede. Frații din comitet care erau în spatele meu au văzut cum făceam apel să încheie.

Pe scurt, precizez că multe dintre acuzațiile și insinuările fratelui Ionescu nu au legătură cu realitatea.

1. Noi avem reguli de etichetă în biserică, iar dacă fratele înainte de întâlnirea bisericii ar fi spus ce urmează să facă, nu i-am fi permis.
2. Nu cred că este în măsură să judece cineva de la mii de kilometri distanță inima unui frate și să conchidă că acela este „grozav de mândru de cariera sa” sau că problemele lui au de-a face „în mod substantiv” cu motivația. Cel care judecă simțirile inimii este Domnul.
3. Noi încurajăm practicarea sportului și cariere în societate. Nu toate activitățile sportive sunt păcătoase. Nu credem că tinerii din bisericile din SUA nu joacă fotbal, baschet sau alte sporturi. Când fratele Ionescu denumește „activități lumești” exercițiile sportive, el trădează o teologie precară în acest domeniu.
4. Fratele Ionescu se substituie autorităților bisericești din România. Eu am comunicat cu frații din conducerea Comunității Regionale despre acest incident. Însă săptămâna trecută m-am aflat la Berlin, la congresul de Evanghelizare European organizat de Asociația Billy Graham. Pentru fratele Ionescu, scuzele sunt… tardive.
5. „Scuzele de după” nu sunt suficiente pentru dumnealui, însă scuzele nu pot fi de dinainte, ci doar „de după” ce s-a întâmplat un eveniment nefericit.
6. Nu mă regăsesc deloc în sintagma ridicolă de „snobism religios”. Noi îi iubim pe tinerii care sunt în biserică și dorim să le oferim ocazia să audă mărturia celor care au fost departe de Dumnezeu și au înțeles că lumea și talentul nu pot să înlocuiască nevoia de un mântuitor.
7. Nu mă voi apuca să vorbesc despre situațiile penibile de care au parte adesea frații din biserica sa din Chicago și care au devenit virale pe internet. Eu nu voi face paradă cu greșelile altora și nu voi folosi păcatul ca muniție în lupta pentru propria imagine morală. Din păcate, postările dumnealui, trei la număr, două într-o singură zi, urmată de o alta pe aceeași subiect sunt mai puțin agreabile decât driblările unui sportiv.

Dumnezeu nu are nevoie de justițiarism teatral, ci de oameni care plâng, se roagă, mijlocesc și luptă în ascuns pentru restaurare. Omul lui Dumnezeu înțelege că adevărul fără dragoste poate deveni o armă mortală. Doar când sunt unite, adevărul și dragostea vindecă, restaurează și salvează.
Aceasta este calea lui Hristos. Și pe aceasta vreau să merg.