ANUNTURI

Voia lui Dumnezeu de multe ori e neînțeleasă! Eugen Harii (39 ani), soțul Elizei și tatăl celor 4 copii ai lor, a fost diagnosticat cu leucemie acută.

Dragi prieteni,

Voia lui Dumnezeu de multe ori e neînțeleasă, dar credem cu toată convingerea că întotdeauna voia Lui e bună, plăcută și desăvârșită. Chiar și în momentele cele mai cumplite, Dumnezeu rămâne pe tron și domnește.

Spunem lucrurile acestea pentru că din nou, Dumnezeu ne trece prin cuptor, și deși cuptorul este încins, credem că El ne va scoate biruitori.

Eugen Harii (39 ani), soțul Elizei și tatăl celor 4 copii ai lor, a fost diagnosticat astăzi cu leucemie acută.

Este internat la IRO Iași, iar de mâine va începe chimioterapia.

--

Așa cum Domnul s-a atins de copilașul lor Asher, tot așa cerem de la Domnul vindecare deplină și peste Eugen.

Vă rugăm să vă uniți cu noi în lanț de rugăciune și post, să cerem îndurare și milă de la Domnul!

De asemenea, Eugen are nevoie de sânge și trombocite. Are grupa de sânge A pozitiv, deci poate primi sânge de la grupa A sau de la grupa 0 indiferent de Rh pozitiv sau negativ. Se poate dona la Centru de Transfuzie IAȘI, cu specificația ”pentru Harii Eugen” sau la oricare Centru de Transfuzie din țară.

--

Mulțumim foarte mult pentru susținere și Dumnezeu să vă răsplătească!

Cu prețuire,
Familia Harii 

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura