Un gând întâmplător ne iese în cale, sugerând o anumită idee sau acțiune. S-ar putea chiar să ne simțim inspirați. Cu toate acestea, punem la îndoială sursa gândului. De unde a venit? A fost Dumnezeu sau am mâncat prea multă pizza aseară? Dorim să-L urmăm pe Hristos prin Duhul, dar putem deveni paralizați printr-o astfel de analiză.
Isus promite că îi vom auzi glasul (Ioan 10:27). Dacă îi aparținem lui, așa cum o oaie aparține păstorului, atunci ne bucurăm de acest privilegiu prețuit. Hristos ne învață mai târziu că Duhul ne va aduce aminte de tot ce a spus (Ioan 14:26) și ne va conduce la tot adevărul (Ioan 16:3). Ce cadou! Cu toate acestea, este o luptă să profităm de ea atunci când nu putem discerne vocea lui Dumnezeu de alte gânduri și dorințe.
Acesta este scopul disciplinelor spirituale. Disciplinele nu sunt un scop final, ci un instrument pentru a ne angaja în tărâmul nevăzut al Tatălui, al lui Hristos, al Duhului și al Împărăției. La fel ca un atlet disciplinat, unul care s-a antrenat de-a lungul anilor și a devenit mai bine adaptat la corpul său, la felul în care se simte, la respirația lui și multe altele, urmașul lui Hristos care se supune disciplinelor spirituale învață mai bine cum să discearnă glasul lui Dumnezeu de alții.
Și începe cu rugăciunea.
1. Rugăciunea
Deoarece Isus operează ca Marele nostru Preot, mijlocind constant înaintea Tatălui în numele nostru, rugăciunea ne aliniază mai întâi inimile și mințile cu persoana lui Hristos. Când vorbim cu Dumnezeu, el ne răspunde. El trăiește, respiră și comunică, așa că atunci când ne rugăm, el ni se exprimă cu generozitate. Rugăciunea regulată ne liniștește gândurile interioare și distragerile exterioare, creând spațiu pentru ca Dumnezeu să rostească Cuvântul Său.
Ne apropiem întotdeauna de rugăciune cu smerenie, mulțumire și credință, punându-ne în poziția potrivită pentru a primi lucrurile mărețe pe care Dumnezeu încearcă să ni le dăruiască. Rugăciunile noastre ne învață discernământ. Pe măsură ce ne aducem dorințele, preocupările și gândurile înaintea Tatălui, El corectează și adaptează gândirea noastră. Învățăm să distingem între îndrumarea lui și dorințele noastre. Prin călăuzirea noastră și răspunsul la rugăciunile noastre, Dumnezeu ne învață ce contează cu adevărat. Rugăciunea persistentă ne antrenează urechile spirituale.
În plus, rugăciunea ne adâncește relația cu Dumnezeu. El ne asigură, ne provoacă și ne invită să lucrăm cu el în planul său de izbăvire. Pe măsură ce răspunde la rugăciuni de-a lungul timpului, ne construim încredere în promisiunile lui și în vocea pe care o auzim. Când ascultăm, răspundem și ascultăm, Dumnezeu ne oferă mai multă revelație și devenim mai maturi spiritual.
2. Închinare
După cum am spus mai înainte, când vorbim cu Dumnezeu, el ne răspunde. Din păcate, majoritatea bisericilor moderne structurează închinarea ca un eveniment cu sens unic în care Îl lăudăm pe Dumnezeu. Cu toate acestea, când îl lăudăm, vocea lui răspunde și dezvăluie adevărul inimilor noastre.
Când participăm la adevărul etern că toți se vor pleca și vor mărturisi că El este Domnul, atenția noastră se mută de la noi înșine și către El. În cuvinte, ne conectăm mintea și gura la adevărul lui Dumnezeu. Cântând cântece ale credincioșiei sale și meditând asupra caracterului său, ne cufundăm în Cuvântul Său. Mințile noastre sunt reînnoite conform promisiunilor Lui. Vocea lui îi va întări întotdeauna promisiunile și adevărul.
Lauda și închinarea ne atrag într-o intimitate mai profundă cu Dumnezeu. În adorația noastră, participăm la activitatea din jurul tronului din cer chiar acum ( Apocalipsa 4:8-11 ). Ca atare, ne deschidem prezenței Lui și invităm Duhul Sfânt să lucreze în noi. În predarea și supunerea noastră, experimentăm mai multă claritate și pace în viața noastră. Nu o respingere a problemelor sau greutăților noastre, ci ne aduce la o perspectivă veșnică adecvată despre ele.
Pe măsură ce Îl înălțăm, el vorbește în viețile noastre, învățându-ne să avem mai multă încredere în adevărul și vocea Lui. Disciplina laudei ne antrenează inimile să rămână angajate în scopul și misiunea lui pentru speranța și răsplata care ne este pusă înainte.
3. Citirea Bibliei
Biblia nu există ca un document pur academic pe care să-l disecăm intelectual. Nici noi nu căutăm un oarecare confort emoțional singuri dintr-o lectură zilnică. Duhul a inspirat Cuvântul scris, o revelație care include, dar transcende atât intelectul, cât și emoția. Fiecare cuvânt, poveste și principiu reflectă caracterul său și conține adevărul etern, standardul suprem pentru a discerne Duhul. Angajarea Scripturii ne învață să auzim mai bine vocea lui Dumnezeu și să o distingem de propriile noastre gânduri.
Duhul Sfânt joacă un rol crucial în acest proces. Trebuie să invităm cu rugăciune îndrumarea lui, cel care a scris-o. El va lumina Scripturile dincolo de capacitatea noastră și ne va ajuta să înțelegem sensul și aplicarea lor. Prin acest parteneriat, dobândim înțelepciunea de a distinge între vocea lui Dumnezeu și gândurile noastre sau ale lumii. Vocea lui provoacă adesea, dar va aduce claritate, convingere și pace. Alte influențe, inclusiv a noastră, aduc doar confuzie sau egocentrism.
Citirea regulată și intenționată a Bibliei ne disciplinează mintea să gândească alături de voința și natura lui Dumnezeu. Când suntem familiarizați cu adevărurile Scripturii, identificăm mai repede gândurile care intră în conflict cu Cuvântul Său. Biblia dezvăluie inima și căile lui Dumnezeu, iar acest lucru ne ajută să-i recunoaștem vocea liniștită și mică. Prin aceasta, putem naviga prin viață, auzind pe Dumnezeu clar și cu încredere.
4. Postul
Biblia include postul ca o disciplină spirituală obișnuită, adesea asociată cu rugăciunea. Cu toate acestea, cultura occidentală modernă a minimizat sau marginalizat practica. De-a lungul istoriei, creștinii au postit în mod regulat, iar Isus și-a învățat în mod special discipolii să folosească această disciplină. Pavel a postit pentru a auzi mai bine glasul lui Dumnezeu ( Fapte 13:2-3 ), și așa ar trebui și noi.
În post, alegem în mod intenționat să ne refuzăm hrana fizică sau alte mângâieri, creând mai multă marjă pentru a ne concentra asupra lui Dumnezeu. Această disciplină exprimă și dezvăluie dependența noastră de Dumnezeu. Ea dezvăluie slăbiciunea noastră absolută și dorințele care deseori ne confundă discernământul spiritual.
Disconfortul foametei sau dorului pentru ceea ce am renunțat ne indică să ne recunoaștem slăbiciunea umană. Aceste lupte cu propriile noastre dorințe egoiste ne umilesc, dezbrăcându-ne mândria și încrederea în sine. Prin urmare, devenim mai conștienți de nevoia noastră de Dumnezeu. Dumnezeu rezistă celor mândri și dă har celor smeriți ( Iacov 4:6 ). Deși ne simțim inconfortabil, smerenia noastră ne plasează în mentalitatea potrivită: Dumnezeu este totul și ne bazăm complet pe El.
Din această smerenie, creăm o disperare pentru Dumnezeu care invită vocea Lui să vorbească și să devină mai clară pentru noi. Duhul Sfânt vorbește adesea mai tare – sau auzim mai bine fără anumite distrageri – și oferă îndrumări.
Mai mult, postul ne aliniază cu scopurile lui Dumnezeu. Actul de sacrificiu ne amintește că voința Lui contează mai mult decât a noastră. Această realiniere ne ajută să distingem între vocea Lui, care aduce pace și direcție, și propriile noastre gânduri, care adesea duc la confuzie sau egoism. Prin post, învățăm să avem încredere în vocea lui Dumnezeu, să recunoaștem conducerea Lui și să creștem în ascultare, făcând din această disciplină un instrument puternic pentru claritatea și creșterea spirituală.
5. Comunitatea
Nu am fost născuți din nou pentru a trăi viața lui Dumnezeu în izolare. Trăirea în comunitatea de credință ne ajută să ne întemeiem în înțelepciunea spirituală colectivă a Bisericii, despre care Pavel ne spune că este stâlpul și temelia adevărului ( 1 Timotei 3:15 ). Duhul Sfânt trăiește în fiecare viață individual și Dumnezeu trăiește în Biserică, Mireasa sa, ca un singur Trup. Prin părtășia cu credincioșii, avem un spațiu sigur și încurajator pentru a pune întrebări și a ne testa înțelegerea vocii lui Dumnezeu. O comunitate iubitoare ne va ajuta să creștem în acest discernământ.
Biserica universală, înființată și întreținută de Hristos, oferă o doctrină sănătoasă înrădăcinată în Biblie. Când auzim ceea ce credem că ne spune vocea lui Dumnezeu, putem să căutăm confirmare de la alți credincioși maturi care ne iubesc și care au manipulat cu fidelitate Cuvântul lui Dumnezeu. O astfel de responsabilitate ne împiedică să tratăm impulsurile emoționale sau gândirea lumească ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Frații creștini pot și ar trebui să ne provoace să ne asigurăm că discernământul nostru se potrivește cu Spiritul și Biblia, pentru a ne feri de deciziile rătăcitoare și distructive.
Participarea regulată la lauda corporativă, studiul biblic și rugăciunea ne ajută să fim mai disciplinați în aceste domenii, ceea ce ne ajută să-L auzim pe Dumnezeu clar. Vedem, de asemenea, cum Dumnezeu vorbește și lucrează prin poporul Său, folosindu-și adesea viețile și mărturiile pentru a confirma călăuzirea Lui în viața noastră.
A auzi vocea lui Dumnezeu nu este ceva ce facem în mod izolat, ci este o călătorie comună. Rămânând conectați la stâlpul adevărului, creștem spiritual și îi urmăm mai bine vocea cu încredere.
Pace.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
