Ziua în care fiica mea a murit

Fiica mea a murit la 23 de ore după ce s-a născut. Moartea ei rămâne cel mai sfâșietor lucru pe care l-am trăit vreodată.

În timp ce așteptam în camera de spital finalizarea autopsiei, am răsfoit o carte pe care mi-au dat-o asistentele. Era o colecţie de povești ale mamelor care își pierduseră copiii – fie că era vorba de avort spontan, de nașterea unor copii morţi sau de moartea nou-născuţilor. Cartea fusese gândită, cel mai probabil, ca o încurajare, pentru ca mamele îndoliate să știe că nu sunt singure. Am fost însă frapată de disperarea pe care o simţeau aceste mame cu braţele goale. Unele dintre ele au lăsat disperarea să le definească pentru tot restul vieţii. Mi-am dat seama atunci că aveam de făcut o alegere. Nu puteam controla ce s-a întâmplat cu fiica mea, dar putea alege cum să reacţionez la moartea ei. Aveam de ales între disperare și speranţă.

În scrisoarea sa către biserica din Tesalonic, apostolul Pavel scrie: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13).

Deși am jelit moartea fiicei mele, Biblia mi-a dat încrederea fermă că o voi revedea într-o zi. În perioada doliului, am fost susţinută de cuvinte de încurajare și de alinare din partea prietenilor și a familiei, dar am auzit, de asemenea, multe idei contradictorii despre moarte și viaţa de apoi.

Viaţă după moarte?

La înmormântarea fiicei noastre, doi fluturi au zburat printre noi în curtea bisericii, iar un prieten mi-a spus mai târziu: „Cred că aceea trebuie să fi fost Jemima ta care ne făcea cu mâna”. Atunci când s-a născut a doua noastră fiică, sănătoasă și puternică, o altă prietenă a remarcat asemănarea ei cu Jemima și a sugerat că ar fi putut fi Jemima reîncarnată. Cea mai frecventă încercare de a mă alina a fost aceea de a vorbi despre faptul că Jemima ar fi deja în rai.

Ar trebui să admit că fiecare din aceste idei a sunat bine într-un fel, dar niciuna nu mi-a adus confortul de care aveam nevoie. Într-adevăr, fluturii sunt frumoși și a fost ceva special să îi văd într-un moment atât de trist, dar să mă gândesc că fiica mea este acum un fluture adevărat? Este un gând drăguţ, dar nu neapărat încântător, și nici plauzibil.

Reîncarnarea este o teorie susţinută de multe religii, printre care hinduismul, budismul și sikhismul, care afirmă că sufletul începe o nouă viaţă după moarte, într-un corp nou, fie uman, fie animal, în funcţie de cât de bună sau rea a fost viaţa celui decedat. Atunci când a doua mea fiică s-a născut sănătoasă, am fost foarte recunoscătoare că aveam o fetiţă pe care să o iau acasă. Da, fetele mele semănau între ele, dar să cred că ea era Jemima reîncarnată ar fi însemnat să neg personalitatea unică a fiecăreia. Reîncarnarea nu era un gând liniștitor.

Citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/religie/teologie/viata-dupa-moarte/ziua-in-care-fiica-mea-a-murit.html