Costache Ioanid 1912-1987

Știați că poetul Costache Ioanid s-a născut în Botoșani, comuna Răuseni, satul Comîndărești?

Restaurarea identității falsificate a poetului Costache Ioanid.

S-a născut în anul 1912, pe data de 4 decembrie, în satul Comîndărești, comuna Răuseni, din județul Botoșani, fiind cel de-al patrulea fiu al lui Titus Ioanide şi al Ecaterinei Hadgi Nahdesia.

Costache Ioanid a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate. Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare.

Talentul, caracterul și dăruirea lui Costache Ioanid pentru poezia creștină și adevărul Bibliei îl așează în galeria unor mari oameni care au reformat gândirea creștină din România: este vorba despre Iosif Trifa, preotul care a contribuit la dezvoltarea mișcării “Oastea Domnului”, preotul Tudor Popescu de la Biserica numită “Cuibul cu Barză” din București, în apropierea căruia s-a dezvoltat Dumitru Cornilescu, OMUL care a tradus Biblia pentru români, Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu, Traian Dorz și alții care prin opera lor au inspirat Bisericile din Alianța Evanghelică și nu numai.

⁃ În 1923: Costache Ioanid începe studiile la Liceul Internat din Iaşi, având un comportament foarte rezervat atât în familie cât şi în şcoală. Era o fire prietenoasă şi blajină. Niciodată nu-l surprindeai vorbind de rău pe cineva. Avea harul lui Barnaba, găsind totdeauna un cuvânt de încurajare pentru cineva aflat în necaz. În familie este permanent ironizat de tatăl şi fraţii săi pentru natura sa mediativă, retrasă. Foarte bun elev la matematici, limba română, limba franceză şi desen, predestinat pentru poezie.

În 1928: Părăseşte liceul și în felul acesta neînţelegerile din familie îi vor adânci și criza sufletească tot mai mult. Apoi se înscrie în Iași la Academia de Artă Dramatică între anii 1929 – 1934 pe care o absolvă cu nota maximă. În anul 1940, pe data de 11 aprilie se căsătoreşte cu Elena Ştefănescu din Iaşi. Se mută în Capitală unde lucrează sculptură şi regie pentru teatrele bucureştene; la una dintre aceste reprezentaţii a participat însuşi Regele Carol al II-lea.

Se îmbolnăvește, primește un diagnostic eronat și este internat de urgenţă la Spitalul Brâncovenesc unde chirurgul șef îi sugerează să se roage înainte de operaţie. În timpul intervenţiei chirurgicale, trăieşte zguduitoarea experienţă a morţii clinice, stare în care îşi priveşte de la înălţimea tavanului propriul trup neînsufleţit întins pe masa de operaţie când i se accentuiază predispoziţia mediativă.

În 1940: într-una din zilele fiind mutați în București, citeşte Biblia pe o bancă din Parcul Carol. Pe aceeaşi bancă stătea Sabina Wurmbrand însoțită de copilul Mihai, care se juca în preajmă și observând cartea, atrage atenţia mamei sale asupra acestui amănunt.

Sabina Wurmbrand întreabă: „Ce carte citiţi, domnule?” „Cea mai minunată Carte din lume!”, răspunse poetul. Urmează o invitație la Biserica Lutherană din strada Olteni nr. 44, pentru următoarea duminică. Între pastorii acestei Biserici era și Richard Wurmbrand, soțul Sabinei.

După o perioadă, Costache Ioanid scrie primele poezii creştine, organizează mici reprezentaţii pentru momentele sărbătoreşti ale bisericii și refuză orice invitaţie de a vorbi în public, însă acceptă să-şi recite propriile versuri. “Soţia sa Leana mi-a povestit cum soţul ei a lăsat pentru Domnul Isus viaţa de pictor, de sculptor şi de actor în care avusese succese importante şi s-a dedicat Evangheliei şi nevoilor spirituale ale Bisericii în care Dumnezeu l-a aşezat. Darul de a scrie poezii îl considera ca pe acel talant care trebuie încredinţat “zarafilor” astfel încât Stăpânul, la întoarcerea Sa glorioasă, să culeagă “o dobândă” în suflete salvate de la moartea veşnică. Recunosc cu modestie că eram şi eu, printre alţii, un astfel de “zaraf” care îi recitam cu multă dăruire poeziile.” Corneliu Livanu, poet.

În 1941-1944: Pe toată durata războiului, este încadrat cartograf la Marele Stat Major.

În 1958: Pastorul Richard Wurmbrand se întoarce la închisoare, pentru alţi şapte ani, Biserica Evanghelică Lutherană se restrânge la câteva zeci de membri, de la câteva sute.

În acea perioadă de frământare , poetul Costache Ioanid trăiește simplu, își câştigă existenţa din pictură peisagistică şi sculptură ornamentală și la invitaţia prietenului său Constantin Caraman, începe să frecventeze Biserica Penticostală din Calea Moşilor 315, condusă de pastorul Pantelimon Cojocaru.

Poezia evanghelică devine preocuparea sa principală și scrierile sale circulă ilegal în toată ţara. Nemulţumit de alterarea ca sens şi ca formă a unora dintre poezii, urmare a repetatelor recopieri, face călătorii prin ţară pentru a le corecta. Cu toate insistenţele oficialităţilor refuză categoric să-şi pună pana în slujba propagandei comuniste, pentru care din motive diferite, începuseră să lucreze un număr tot mai mare de artişti.

În 1963: Se află sub stare de arest la Malmaison, împreună cu fraţii Constantin Caraman, Mihalaş, Nicu Tudorache şi alţii, timp în care poeziile sale reprezintă un adevărat pericol pentru ideologia comunistă, atee. În arhive figurează o notă de uz intern că pe data de 09 decembrie a fost trimisă o notă la Miliția din București. Reacţia oficialităţilor dovedeşte din ce în ce mai clar cât de eficient este cuvântul inspirat de Hristos în vremuri de prigoană. În tot cursul anului, este urmărit şi ridicat pentru anchete, cel puţin o dată pe săptămână. În această luptă cu puterile întunericului este susţinut şi încurajat de soţia sa, Elena, cel mai de încredere OM.

Poeziile sale se răspândesc cu tot mai multă iuţeală în adunările creştine fiind recunoscut ca unul dintre cei mai de seamă poeţi creştini, alături de Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu și alții. Atât conţinutul, cât şi acurateţea stilistică a versurilor sale atrag tot mai mulţi compozitori creştini, care punându-le pe note muzicale înlesnesc răspândirea lor.

“Am adunat sub numele acestui volum toate poeziile scrise de Costache Ioanid, dascălul meu în arta poeziei al cărui sfat nu pot să-l uit niciodată. Consider prezenta lucrare o expresie a dragostei şi a datoriei mele faţă de memoria lui Costache Ioanid, adevărat luceafăr al poeziei creştine româneşti, deşi personal el a declarat, cu nedisimulată smerenie: “Eu nu sunt mai mult ca o umbră-n abis. Dar drumul spre stele oricând mi-e deschis. Eu nu sunt luceafăr cu chip marmoreu. Pe fruntea mea însă e scris Dumnezeu.” Corneliu Livanu, poet

“Primul volum de poezii ale poetului Costache Ioanid TAINE, a apărut la Door of Hope Press în SUA, în anul 1981. Poetul Costache Ioanid este un Eminescu creştin al României greu încercate în perioada comunismului.” Elena Răscol

Tot în 1981: soţia sa Elena îl părăsește pentru a pleca în lumea drepților la Cel pentru care a trăit, însă poetul suportând cu greu despărțirea de ajutorul potrivit.

În 1982: Imigrează în USA (Portland, Or), cu dorinţa de a ajuta la editarea poeziilor sale.

Însă în 1987: Noiembrie, de Ziua recunoştinţei pionierilor americani, trece și el în brațele Celui pentru care a trăit. „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui și mai bună este răbdarea decât mândria.” Eclesiastul‬ ‭7‬:‭8‬ ‭NTR‬‬