𝗩𝗮 𝘂𝗿𝗺𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝗲𝘅𝗲𝗺𝗽𝗹𝘂𝗹 𝗚𝗿𝗲𝗰𝗶𝗲𝗶?

𝗩𝗮 𝘂𝗿𝗺𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝗲𝘅𝗲𝗺𝗽𝗹𝘂𝗹 𝗚𝗿𝗲𝗰𝗶𝗲𝗶?
Când vorbim de adaptarea legislațiilor la interesele mișcării LGBT+, provocările socio-politice actuale care testează gradul de reziliență a statului român în fața ideologiilor progresiste, au fost cândva și provocările Greciei. Drumul procesual pe care România l-a parcurs la CEDO și la finalul căruia (23 mai 2023) Curtea ne-a obligat la recunoașterea juridică a relațiilor formate din persoane de același sex, a fost cândva și drumul statului elen.

În anul 2013, CEDO a obligat Grecia să ofere o formă legală de recunoaștere a cuplurilor de același sex, iar în doi ani de la această hotărâre, statul elen a legalizat parteneriatul civil LGBT+.

Fără a exista vreo hotărâre sau convenție legală care să pretindă Greciei modificări legislative suplimentare, la 8 ani de la legiferarea parteneriatului civil, parlamentul elen a adoptat pe data de 15 ianuarie 2024 proiectul de lege care permite atât căsătoriile, cât și adopțiile pentru cuplurile LGBT+.

Nici CEDO, și nici vreo altă structură internațională nu a obligat Grecia să legalizeze căsătoriile LGBT+. Aceasta s-a întâmplat ca efect inerent al malaxorului ideologic în care societatea elenă s-a lăsat atrasă.

Obiectivul țintă al agendei LGBT+ nu îl reprezintă parteneriatul civil, care nu este decât o „haltă” prestabilită pe traseul strategiei progresiste, ci redefinirea instituției căsătoriei și a familiei. Parteneriatul civil își propune, printre altele, să acomodeze opinia publică refractară cu mișcarea homosexuală. Profesorul de drept, William N. Eskridge Jr., susține că, pe măsură ce legislația oferă mai multă vizibilitate comunității LGBT+, societatea începe să o accepte/tolereze din ce în ce mai mult.

Dacă premisa legalizării relațiilor LGBT+ este eliminarea așa-zisei discriminări, parteneriatul civil va fi incapabil să remedieze această problemă, iar cultul victimizării nu se tratează din exterior. După legiferarea parteneriatului, cei vizați se vor considera discriminați pe motiv că nu pot avea parte de cununii religioase în fața sfântului altar, că nu pot adopta copii, or că pentru ei sunt create instituții juridice marginale ș.a.

Din punct de vedere juridic, discriminarea se referă la drepturi deja existente. Altfel spus, dacă dreptul respectiv nu este reglementat undeva, nu putem spune că este posibilă vreo discriminare. Inclusiv jurisprudența CEDO și a CJUE susține că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este un drept al omului, nefiind consacrate în actele care stau la baza întemeierii acestor organizații.
Drepturile omului decurg din natura ontologică a ființei umane, funcționând după o lege a firescului.

Și totuși, la nivelul Uniunii Europene, 16 state recunosc căsătoriile homosexuale, iar în toate aceste state, legalizarea căsătoriei a fost precedată de o formă de parteneriat sau de uniune civilă.
România trebuie să înțeleagă faptul că, ceea ce de la început este vicios, nu se poate însănătoși cu trecerea timpului, ci din contra!

Grecia este singura țară care își declară credința creștin-ortodoxă prin Constituție. De altfel, este prima țară prin care Apostolul Pavel a introdus credința creștină în Europa. Și totuși, fiind o țară ce se declară în cote majoritare ca fiind creștin-ortodoxă, decidenții ei aleg să abandoneze valorile sale culturale și creștine.

În ceea ce ne privește, traseul României pe aceste coordonate vitrege va fi influențat de gradul de interes și implicare al fiecăruia dintre noi!
„Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă…”

https://www.ocdl.ro/va-urma-romania-exemplul-greciei/