ANUNTURI

Comunicat: Lili Iosub

Dragilor,
M-ați copleșit cu toată susținerea și bunătatea de care ați dat dovadă. 🤗

Învăț din nou să vorbesc, învăț să folosesc telefonul și să scriu 🙈 să stau singură în picioare, să pășesc fără sprijin. 🤦🏼‍♀️
Sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc deloc din 10 Ianuarie până acum.
Altfel sună acum versurile:
„Vorbim de credinţă,
Când suntem sus pe munte.
Pare uşor, când necazuri n-avem,
Însa vin clipe grele, cu-ncercări şi ispite,
Atunci Domnul vede, cât te încrezi tu în El!”

Mulțumesc din inimă pentru implicarea tuturor în recuperarea mea: domnul manager, doamna director medical, colegele de la TESA, echipele medicale care s-au implicat imediat de pe Neurologie 2, UPU, ATI, Cardiologie, Radiologie RMN, CT, explorări funcționale Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, echipa medicală de la Cardiologie Institutul De Boli Cardiovasculare Timisoara, dar și echipa medicală de la Spitalul Clinic De Recuperare Baile Felix. Dumnezeu a pus oamenii potriviți la locul potrivit!
Sunt mulțumitoare Domnului ptr toți cei care au perceput cazul meu ca o minune Dumnezeiasca 😇
Apreciez din tot sufletul rugăciunile tuturor care s-au implicat pentru a ne susține spiritual în această perioadă și cred că Dumnezeu a răspuns și continuă să răspundă!!! 🙏

Nici nu stiu cu cine să continui lista de mulțumiri pentru că au fost nenumărate persoane care s-au rugat, ne-au încurajat, au trimis mesaje, ne-au sunat, au dăruit cu generozitate, etc. Neapărat trebuie să îi menționez aici pe copii mei, pe soțul meu; fratele si cumnata mea, mami și tati și toți ceilalți din familia lărgită care au fost disponibili și ne-au sprijinit continuu! 🙏
În fiecare zi vă pomenim în rugăciunile noastre pe toți cei care ați fost alături de noi!

Încă e greu să procesez prin ce am trecut, dar suntem convinși că Dumnezeu a fost și continuă să fie în control. Continuăm să ne rugăm și nădăjduim că Dumnezeu va lucra în așa fel încât să se vadă gloria Lui în situația asta!

--

Poezia adoleacentei mele cu care m-am trezit dupa reanimare, este cea scrisă de Costache Ioanid:

„Ce-i viața ta? E o peniță
Cu care scrii mereu pe-un drum,
Și-apoi la ultima portiță
Când vrei să ștergi ca pe-o tăbliță,
Nu se mai șterge nicidecum!”

SoliDeoGloria

Lili Iosub

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura