Familia Saitis 🙏Cerere_🔥urgentă de_ rugaciune🙏

🙏Cerere_🔥urgentă de_ rugaciune🙏
Dragi frați, surori, parteneri ai lucrării din Madagascar, aduc înaintea dumneavoastră o cerere de rugaciune.
Știți intenția noastră de a planta o biserica la intersecția a 4 cartiere. În aceste zone există doar o mică Biserică anexa Penticostala ADD (25-30 membri) și aproximativ 37 000 de locuitori. De asemenea sunt putine bisericile de alte confesiuni.
Am Inchiriat o sală și toate se aliniau frumos! Comitetul Executiv al Bisericii ADD s-a întâlnit de două ori cu pastorii bisericii noastre din Romania, care și-au exprimat clar intenția plantării Bisericii Fanantenana (Speranța).
DAR diavolul nu este încântat atunci când Hristos este propovăduit și sufletele sunt salvate, așa că luptă cu încrâncenare să distrugă acest plan frumos.
Vă chemăm să mijlociți alături de noi, sa luptăm împreună în rugaciune ca cel rau să nu câștige, iar acest loc de închinare să fie o mare binecuvântare pentru zeci, chiar sute de familii, să fie un loc în care și prin care Hristos sa fie Slăvit!
Vă rugăm fierbinte să mijlociți pentru această lucrare, pentru tânăra familie pastorală care trece prin încercări și pentru noi ca Dumnezeu să ne întărească!



