Știu că știți, dar vă reamintesc: biserica noastră din Medgidia hrănește zilnic peste o sută de orfani și văduve. Câteva femei din biserica noastră vin zilnic la bucătăria bisericii, pregătesc mâncarea cu dragoste și pasiune pentru cei necăjiți, iar câțiva frați iau mâncarea pusă în caserole și o duc la astfel de copii.
Merg rar cu ei pe teren. Dar și când merg îmi ia câteva zile să-mi revin. Ieri am fost în casa acestor micuți. Mama lor era plecată să muncească. Cea mai mare are unsprezece ani și stă acasă pentru a avea grijă de frățiorii ei. Casa lor înseamnă o singură cameră și un hol în care trăiesc șapte suflete. Fără apă, fără curent electric. Si nu sunt în fâșia Gaza.
După cum mi-e obicieul am întrebat-o care e cea mai mare dorință a ei. Mi-a spus că vrea să meargă la școală. Știe cum arată școala doar pe din afară. Nu au mai mâncat o ciocolată de la crăciunul trecut când tot cei din Adunarea noastră le-au adus niște dulciuri.
M-am confruntat în ultima perioadă cu multe gânduri. Unele dintre ele bine întemeiate venite din partea unor oameni scumpi. Oare se merită să continuăm să hrănim acești oameni? Nu-s prea mari cheltuielile? Cum facem față? Să hrănești zilnic peste o sută două zeci de orfani e greu. Se merită?
Eu zic că da! Noi suntem mâinile și picioarele Lui Hristos pentru ei. Noi suntem vocea Lui. Noi trebuie să le aducem vestea bună și o bucată de pâine când se poate pentru că altfel asculți mesajul când ești sătul.
Fraților, să nu vă plângeți pentru că e păcat! Nu-L supărați pe Dumnezeu. Dacă ai acasă un frigider plin, un pat, o masă și prunci sănătoși, fii mulțumitor Lui Dumnezeu!
Sali Sabri
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
