Războiul din Israel, Hamas și făgăduințele lui Dumnezeu

În data de 7 octombrie 2023, m-am aflat la Centrul de Studii Biblice Precept din localitatea Surduc, județul Timiș, România. Pastorul Iurie Sosnovic, venit din Israel, ne-a împărtășit cu îngrijorare că în dimineața acelei zile, Hamas a lansat 5000 de rachete asupra Israelului în fâșia Gaza, conform declarațiilor reprezentanților acestui grup. Autoritățile israeliene au raportat ulterior că au fost 2400 de rachete. Teroriștii Hamas au pătruns în Israel prin aer, folosind parașute, au reușit să treacă de zidul de la frontieră și au invadat diferite localități, atacând și rănind civili, precum și luând un mare număr de ostatici.
Comunitatea internațională a reacționat, iar guvernele diferitelor țări și-au exprimat sprijinul fie pentru Israel, fie pentru palestinieni. Spiritele s-au încins și mai mult, iar susținătorii palestinieni au organizat ample manifestații în diferite orașe ale lumii în sprijinul acțiunilor Hamas. Am postat și eu un videoclip, în care am invitat oamenii să se roage pentru încetarea acestui război și pentru pacea Ierusalimului și a Israelului, astfel încât să nu sufere oameni nevinovați de ambele părți ale conflictului armat. Majoritatea oamenilor și-au exprimat rugăciunile sau au spus „Amin”, aderând la rugăciunea mea. Cu toate acestea, au fost și unii care au condamnat Israelul și au justificat acțiunile teroriștilor Hamas în comentarii. Consideră că este corect să sprijine atacul cu o avalanșă de rachete asupra civililor, violarea în masă a femeilor și luarea unui număr mare de ostatici, inclusiv copii mici închiși în cuști pentru animale. Acești oameni trebuie să știe câteva lucruri importante.


