ANUNTURI

Institutul Teologic Penticostal Transmite un mesaj părinților și întregii familii Vaipan. Silviu a fost student la ITP

Am aflat cu profundă tristețe vestea plecării, dintre noi, a fratelui Silviu Vaipan. Silviu a fost, pentru o vreme, student în cadrul școlii noastre, și cu toții ni-l amintim ca pe un tânăr credincios și devotat Împărăției lui Dumnezeu, cu o adâncă iubire de Dumnezeu și de semeni și foarte serios în îndeplinirea tuturor responsabilităților care i s-au încredințat. A fost un student eminent, cu rezultate excepționale, însă a rămas un tânăr de o smerenie exemplară, fapt care l-a ajutat să lege prietenii strânse cu colegii lui, prietenii care au rămas la fel de puternice și peste ani.

Transmitem cele mai sincere condoleanțe părinților și întregii familii; Dumnezeu să vă mângâie pentru această mare pierdere și să întărească, în voi, nădejdea învierii și a revederii cu fiul Dumneavoastră iubit!

Pastor dr. Ioan Brie,

Rectorul ITPB

În numele foștilor colegi de an, au transmis câte un mesaj Ciprian Copil și Giovani Bumbar.

--

„Trecerea la cele veșnice a fratelui nostru drag Silviu Vaipan adâncește tristețea noastră, întrucât vedem cum un om devotat Împărăției lui Dumnezeu părăsește parcă prea repede această lume trecătoare pentru a se întâlni cu Cel pe care L-a slujit cu atâta sârguință. Silviu a înțeles profund că rodul muncii noastre pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu trebuie să fie de cea mai înaltă calitate, și astfel, el s-a asigurat că progresul său spiritual și academic este unul constant și consecvent.

Pasiunea sa contagioasă pentru studierea învățăturilor Sfintelor Scripturi s-a reflectat în mod remarcabil în realizările sale academice, iar exemplul său m-a inspirat de multe ori să-i urmez pașii. Silviu nu a fost doar unul dintre cei mai sârguincioși studenți pe care i-am cunoscut, ci și un prieten. Încrederea sa a fost un motiv constant de alinare în discuțiile noastre cu privire la diferitele noastre îngrijorări. Cu toate că plecarea sa către cele veșnice ne umple de tristețe, nu uităm speranța pe care a purtat-o în inimă pe tot parcursul vieții sale, speranța vieții veșnice în Hristos. Știa că moartea nu înseamnă sfârșitul, ci o trecere la o reuniune glorioasă cu Domnul nostru Isus Hristos, și acum suntem siguri că se bucură în prezența Celui pe care L-a slujit.

În timp ce ne luăm rămas-bun de la dragul nostru frate Silviu, să ne amintim cuvintele lui Isus: „Eu sunt Învierea și Viața ! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi să moară, va trăi.” (Ioan 11:25). Fie ca moștenirea sa de credință și devotament să continue să strălucească în inimile noastre! Amin.”

--

(Ciprian Copil)

„Deși timpul petrecut în campusul ITPB alături de colegul și fratele nostru Silviu a fost relativ scurt, impactul pe care l-a avut asupra mea și a colegilor a fost unul semnificativ. În primul an de facultate, în 2020, l-am cunoscut pe Silviu și nu a durat mult până să observ că este un om devotat, harnic, responsabil și cu standarde înalte.

Prin rugăciuni făcute împreună, discuții interminabile și uneori chiar dezbateri aprinse, ne-am încurajat reciproc să ascultăm de chemarea pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Diferențele dintre noi nu ne-au oprit din a învăța unul de la celălalt, am fost serioși, dar am și râs, ne-am supărat, dar ne-am și îmbrățișat. Am împărtășit lucruri personale și ne-am rugat lui Dumnezeu cu dorința de a vedea o trezire a generației noastre. Dincolo de toate acestea, ne-am străduit să înțelegem care este cu adevărat costul uceniciei.

Durerea plecării lui Silviu este amplificată mai ales de amintirea momentelor în care priveam cu speranță la viitor și ne făceam planuri, dorind să lăsăm ceva valoros în urma noastră. Îl voi ține minte pe Silviu drept un om al ideilor, disciplinat, un tânăr care L-a iubit pe Dumnezeu, iar prin exemplul personal, i-a motivat și pe cei din jur să facă la fel.”

(Giovani Bumbar)

https://www.facebook.com/institutulteologicpenticostal

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: