Casa fratelui Roman (Medgidia) a ars! Să ne rugăm și să ne implicăm!

Fratele Roman are șase copii și șapte nepoți. Muncește din greu, nu se plânge niciodată și le poartă de grijă tuturor!Mai în glumă, mai serios, noi, cei din Medgidia, îl numim „măgarul bisericii” pentru că este un om destoinic, prezent la orice acțiune a bisericii.
El duce mâncarea la orfani și la văduve. El îi aduce pe bătrâni și pe cei neputincioși la biserică. El deschide și tot el închide clădirea, clădirile bisericii. El se ocupă de ferma bisericii. E șofer, e administrator și disponibil pentru orice lucrare bună. Aș putea scrie o zi întreagă despre el. Toți cei care ne-au vizitat pot confirma despre buna mărturie pe care o are fratele Roman.
Chiar acum sunt în fața casei lui. Aici sunt pompierii care încă mai sting casa fratelui Roman. I-a luat foc casa pe care abia o finalizase. E arsă toată. A reușit să-și scoată copiii și nepoții din casă. Toți sunt bine, dar, locuința e arsă toată! Trebuie să-l ajutăm! El ajută zeci de oameni zilnic, acum e rândul lui să fie sprijinit!Dacă doriți să-l ajutați o puteți face donând în contul bisericii noastre cu mențiunea „pentru fratele Roman”. Poți ajuta și cu o distribuire.
Datele bancare ale bisericii noastre:
Cont: RO45RNCB0118014674940001SWIFT CODE: RNCB RO BU
Titular; Biserica Creștină Baptistă Sfânta Treime Medgidia
Cont deschis la banca BCRVă mulțumim!
Dumnezeu să vă binecuvinteze!