Un coleg, „mai șugubăț din fire-afară” (s-ar descrie domnia sa), m-a ironizat de mai multe ori în public. Și în online. Cu mine de față, ori ba. (Și nu doar pe mine m-a terciuit). Interesant este că eu l-am respectat. Ba chiar am fost dintre puținii care l-a tratat cu cinste. Regește.
Ironia este o zeflemea care conține cuvinte ce batjocoresc pe cineva. Finuț sau bădăran. E persiflare. E glumă nesărată. O desconsiderare intenționată. E ceea ce vrei să faci de fapt cu dulcegării folosindu-te de răutate! Pentru că ironia e o formă de răutate!
Mă gândeam astăzi că atunci când te porți ironic cu cineva ești ca un mercenar îmbrăcat în haine de preot. Arunci acid sulfuric pe oameni și le spui că sunt petale de trandafiri.
Ironia este modul finuț prin care iese răutatea din noi! Cu ea murdărești zâmbind. E o împroșcare cu noroi, o înjosire prin zâmbet. Un fel de Charlie Ebdo, revista aceea franceză care zice că face satiră fină contemporană dar de fapt revarsă un vulcan de ură peste semeni. (Da în sarcasmul lor au caricaturizat Sfânta Treime, pe Hristos, pe Mahomed. Nu din intelect. Ci din răutate!).
Unii spun că ironia, sarcasmul, este o formă de intelectualitate. Deci noi, masele de jos, nu o putem înțelege! Păi nici nu vrem atâta vreme cât știm că Sfânta Scriptură spune că „farmecul unui om este bunătatea lui!”, nu ironia lui.
Ironia de asemeni nu dezamorsează conflicte. Ba dimpotrivă le alimentează. Stilul ăsta de Moromete arată de fapt poziția autoritar-zeflemitoare. Batjocoritorilor nu li se ridică statui. Dar nici nu le va merge ulciorul de două ori la apă…
Cine umblă cu ironii va deveni el însuși o ironie. Pentru că nu are alt etalon. Și într-o zi propria șfichiitură (ironie) îl va lovi. Ca un tsunami nemilos. Biblia ne spune că uriașul Goliat timp de 40 de zile a ironizat pe Israel. Dar în spatele ironiei de fapt el batjocorea pe Dumnezeu. Și după 40 de zile a pierit ca o muscă! Ironizat de un pici David. În spatele căruia era Dumnezeu Atotștiutorul!
Trebuie să fim onești: Dumnezeu urăște ironia. Ea e drum pavat spre iad. Prin urmare nu vă ironizați aproapele. Și pentru el a murit Hristos. Nu vă ironizați soții, soțiile. Sunt jumătatea lipsă a dumneavoastră. Ironizându-vă partenerul vă batjocoriți singur. Nu vă ironizați copiii! Într-o zi când veți ajunge bătrâni… „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12).
Ironia nu se îndulcește p’ici, pe colea. La ironie se renunță definitiv! Cine nu renunță la ea renunță la sine!
PS: Ironia nu este o boală! Dar are pacienți destui!
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
