ANUNTURI

Noua lege „Barnevernet” în România? Ingerința statului în viața de familieÎn procedură de urgență, Marți, 18 aprilie, Camera Deputaților va vota Noua lege „Barnevernet”Noua lege „Barnevernet” în România? Ingerința statului în viața de familie

La propunerea Guvernului, s-a supus votului Parlamentului României propunerea legislativă PL-x nr. 145/2023 având ca obiect „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”.

În procedură de urgență, chiar după sărbătorile pascale, Camera Deputaților (camera decizională) va avea pe ordinea de zi votarea formei actuale a Proiectului de Lege.

Deși scopul declarat al acestui Proiect de Lege este unul nobil, urmărindu-se sprijinirea familiilor aflate în situații de „risc”, atragem atenția că în realitate se are în vedere și se va putea ajunge la:

  • prezumția de „culpabilitate” a părinților
  • „instituționalizarea” masivă a copiilor
  • creșterea rolului statului în „apărarea interesului copiilor” în detrimentul părinților
  • implementarea unor măsuri abuzive, lipsind pârghiile legale și judiciare de control, prevenire și remediere
  • restrângerea mediului familial doar la părinți, fiind exclusă familia naturală extinsă
  • implementarea unui sistem de tip „big brother”, intitulat „Observatorul Național al Copilului”, care poate viza orice copil din România

Situațiile care pot conduce la intervenția statului în viața de familie sunt atât de extinse, încât majoritatea familiilor din România pot fi „beneficiare” ale acestui Proiect de Lege, cu sau fără voia lor, în mod întemeiat sau abuziv, dar „legal”.

Astfel, cu titlu de exemplu, familiile vizate sunt cele în care se identifică oricare din următoarele situații (pe lângă multe altele care sunt cuprinse în textul Proiectului de Lege, care poate fi citit aici):

--
  • situația economică precară a familiei
  • condiții de locuit precare existente în familie
  • starea de sănătate precară a unui membru al familiei
  • starea de dizabilitate a unui membru al familiei
  • nivelul de educație scăzut al membrilor familiei
  • anumite comportamente ale copilului, cum ar fi: comportament delincvent; consum de alcool și droguri; tentativă de suicid; abandon școlar etc., chiar dacă părinților nu li se poate reproșa nimic raportat la comportamentul copilului lor (!)

Întrebare de verificare: te regăsești tu sau un membru al familiei într-una dintre situațiile de mai sus? Dacă răspunsul este afirmativ, poți fi vizitat de un asistent social pentru verificări, respectiv întocmirea unui „plan de acțiuni”, în mod legal (dacă se va adopta Proiectul de Lege în versiunea actuală).

Poate tu ești o excepție, dar sigur cunoști nenumărate familii care se regăsesc în ipotezele de mai sus, dar care nu justifică intervenția invariabilă a statului în viața acelei familii.

În concluzie, nu dorim un „Barnevernet” (Norvegia) în țara noastră. Nu dorim un „Jugendamt” (Germania) în România. Nu dorim alte cazuri „Bodnariu” sau „Furdui” chiar pe teritoriul țării noastre. De aceea:

►Poti dona prin: BT Pay si Revolut - 0763631321 - https://revolut.me/crestintotal ►Paypal - https://www.paypal.com/paypalme/crestintotalro

SOLICITĂM

să nu fie votată propunerea de lege PL-x nr. 145/2023 în forma ei actuală întrucât:

  • atentează la relațiile familiale
  • crește rolul statului în viața de familie în detrimentul părinților și a familiei extinse
  • deschide calea unor evidente abuzuri
  • contravine Constituției României
  • contravine intereselor poporului român

Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți a realizat o analiză juridică a Proiectului de Lege și va pune la dispoziția deputaților din Parlamentul României argumente juridice care să evidențieze capcanele acestui Proiect de Lege, precum și neconstituționalitatea acestuia și, astfel, să blocheze adoptarea acestuia în versiunea actuală.

Susțineți demersul O.C.D.L. prin completarea prezentului Formular și distribuirea lui familiilor și comunităților din proximitatea dumneavoastră, precum și pe canalele media!

O susținere cât mai largă va mări șansele de reușită în blocarea acestui Proiect de Lege în versiunea actuală. Vă mulțumim!

Urmăriți pagina http://www.ocdl.ro pentru mai multe detalii despre acest demers!

Sărbători pascale binecuvântate!

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdPdvytCvvFADz2XQMjecILvCEz9lxAbNphP4tDMuyoAO18hg/viewform

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: