DEVOTIONALEEDITORIALE

Onisim Botezatu: Femeia de după 8 Martie. Cât despre bărbat…

De 8 martie primește multe urări de sănătate, fericire, flori, bucurie, poezie, voie bună. Dar ea, cu smerenie ne acultă benedicțiile, zâmbește, apreciază, primește cu drag și zâmbet florile, dar realismul le menține o doză de moderație la manifestări.

Din 9 martie femeii îi sună din nou telefonul, trezește copilul, se închină la el să își spele dinții, fața, mâinile. El se tot tânguie împotrivitor, că s-a săturat de scoală. Cu răbdare de fier, cu dragoste infinită, cu o bunătate unică în lume își reia rutina zilnică. Teme, sandwich, veselă, mașină de spălat, fierul de călcat, aspiratorul, mopul, aragazul, cuptorul, cumpărăturile, iar și iar, aceleași obositoare lucruri și mărunțișuri care îi scot păr alb.

E din nou soție, mamă, bunică, femeie de serviciu, profesor meditator, psiholog, jandarm, bucătar. Dacă vrei să înțelegi eforul unui părinte, încearcă să calculezi câte ore a petrecut cu tine doar făcând temele. În contextul în care este aproximativ 50 de lei ora de meditație.

Și florile se vestejesc, și declarațiile expiră, și prăjitura se învechește, parfumul se evaporă, cadoul se demodează, dar RESPECTUL, PREȚUIREA și IUBIREA nu au voie să înceteze NICIODATĂ!

Cât despre bărbat. El lucrează, trage ca un catâr de bătaie, îndură frig și oboseală, asigura necesarul casei. Aproape nimeni nu știe când e ziua lui de naștere, aproape nimeni nu știe când e ziua internațională a tatălui. (Tot a doua duminică din luna mai a fiecărui an!!!. Deci ziua tatălui variază de la an la aniar ziua bărbatului este în 19 noiembrie Lui nu îi face nimeni statuie, nu i se compun prea multe poezii, abia dacă găsești una două în tot internetul. El nu primește flori, nu i se face serbare niciodată. Nu i se cântă niciodată cântecele.

Cinstiți bărbatul. Pe undeva domnii s-au obișnuit așa. Noi suntem bucuroși când vedem doamnele fericite, cadorisite, zâmbind. Chiar dacă uneori ascundem frici, amărăciune (dar o mascăm bine să nu dăm semne de slăbiciune. Iar nu știu cine ne-a învățat așa. De aceea cădem în dese decepții. ), stres, oboseală, critici, etc.

Se ridică iar și iar din pat, aceleași grele scule, prin ploaie, prin noroi, prin frig, se luptă din răsputeri să asigure confortul familiei. Inițiază afaceri, face proiecte, intră în datorii, repară masini, mănâncă pe fugă pe lăzi, pe butoaie, prin mașină, pe capotă, pe butucii pădurii. El e vânător. Pe umerii lui apasă stresul familiei. El este obligat să se întoarcă numaidecât cu renul pe sanie acasă. Chiar dacă asta se lasă uneori cu degerături la nas, urechi și degete. Prețuiți-l!

Foarte expus la depresii și descurajări. Nu foarte rezistent la stres, de aceea el este în general primul care renunță la o relație toxică. Lucrează până la epuizarea, tot mai bolnavi, și de regulă mor mai repede decât soția. Foarte puțini văduvi și exagerat de multe văduve. El apără țara cu prețul vieții. Peste toate acestea îl preocupă spiritualitatea familiei și responsabilitatea de a-și duce pe toți ai lui în cer.

Să prețuim doamnele este un act de bun simț. Să prețuim bărbații, nu văd de ce nu ar fi asemeni!?

Onisim Botezatuhttps://onisimbotezatu.blog/2023/03/09/femeia-de-dupa-8-martie-cat-despre-barbat/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: