Biserica online (I)

Sunt unul din oamenii ce lucrează în online și pentru online. De fapt așa îmi câștig existența, făcând și administrând pagini web și ocupându-mă de „prezența online” a companiilor, sisteme ERP și CRM și aproape tot timpul meu de serviciu și ceva peste acesta sunt „pe online”. Un alt aspect important este că eu însumi o vreme am fost destul prezent pe online ca persoană, unul din canale fiind chiar acest blog care ajunsese să fie urmărit de câteva mii de persoane. Spun acestea pentru a transmite că în linii mari înțeleg fenomenul și în acest context voi scrie următoarele postări despre biserica online.

Pe de altă parte sunt om, cu multe limitări și multe zone care trebuiesc îmbunătățite. Sunt orientat spre om și îmi doresc prin ce fac să slujesc omul, să îl ajut, să îi fiu alături și asta o fac în special prin consiliere și prin slujirea în micuța biserică din Agârbiciu așa cum pot la acest moment și atât cât îmi permite maturitatea mea spirituală de la acest moment.

De ceva vreme observ „bisericile online”, fenomen ce a pornit de ceva timp dar care a suferit o creștere accelerată de la pandemie, când cele mai multe biserici, cu toată reticența de până atunci s-au adaptat acelei realități și au cumpărat cele necesare ca să transmită live, lucru pe care îl apreciez și îl consider o dovadă de ancorare în realitate. Acelea erau vremurile, aceea era metoda de a ține legătura și bine s-a procedat, har Domnului că a existat această metodă ca prin tehnologie să avem capacitatea de a avea părtășie, fie ea și pseudopărtășie.

Totuși cred că nu am fost pregătiți, ca biserici, de imersarea în online, nu am fost consiliați de nimeni în aceasta privință, nu am făcut o minimă cercetare despre cum să fim prezenți acolo util și eficient și nepericulos. Foarte puține biserici au știut sau știu să facă managementul subiectului și cele mai multe din ele transformând asta în ceva dăunător comunității astăzi. Mai mult, fenomenul devine dăunător mărturiei, devine inhibitor ale creșterii spirituale, devine o modalitate de a ne spăla rufele la nivel mondial, devine o modalitate de a subția eficient prezența la biserică și nu în ultimul rând se vede clar tendința spre a face din biserică „o vedetă online” ceea ce denaturează chemarea.

Astăzi vreau să scot în evidență doar unul din aspecte, în speranța că prin interacțiunea cu voi am putea face o fotografie mai clară a fenomenului și că, prin aportul multora am putea descoperi și soluții care ar putea echilibra situația.

Nu trebuie transmis totul pe online.

Tind să cred, subiectiv fiind, că biserica locală ar trebui să fie și un loc al intimității unde trebuie să poată sluji sau să se poată manifesta și cei ce nu „au prestanță de online” (e doar una din nuanțele problemei). O să fiu poate dur dar în biserici avem și oameni care nu au avut bani de amărâta aia de proteză deci nu pot zâmbi la cameră, avem și pe cei care nu își permit niște haine „de doamne ajută”, îi avem și pe cei mai puțin educați, și pe cei care ar ajunge în față în minute bune că abia merg, deci nu se încadrează în dinamică, îi avem și pe cei ce nu pot spune multe vorbe fără să plângă, îi avem și pe cei care sunt așa de emotivi că o dau în bâlbâială, îi avem și pe cei care cântă fals, că așa pot ei, îi avem și pe cei care nu are nici cine să îi lege la șireturi sau să îi încheie la haină, mai avem oameni care au defecte fizice datorita unor accidente sau datorită greutăților vieții, avem oameni care pur și simplu nu vor pe sticlă, avem oameni care vor să își păstreze intimă partea asta a vieții și nu vor să fie dați la TV.

Citeste mai mult:https://filedinjurnal.ro/2023/01/23/biserica-online-i/