DEVOTIONALEEDITORIALE

Sorin Cigher: Nimeni nu mă vrea! Oare?

E greu să te știi neacceptat și refuzat într-un loc. Atunci când respingerea se face diplomat, subtil, parcă nu este așa de greu de îndurat, dar când ți se pleznește frontal peste obraz, parcă durerea este accentuată. Țara noastră a trăit recent acest sentiment. Am sperat, ne-am facut planuri, am crezut că urcăm pe autostradă în România și cât vedem cu ochii în Europa nu ne mai are nimeni treaba… însă acest entuziasm ne-a pierit repede. Cineva a decis să mai așteptăm, să ne mai coacem și să nu ne-o luăm în cap. Poate este bine, poate este rău, nu am să mă pronunț pentru că nu mă pricep la politică, nu sunt interesat să acuz sau să țin partea cuiva. Reacțiile nejustificate ale multor conaționali nu au întârziat să apară, promisiuni mari făcute la nervi, care vor trece repede și toți vor uita ,,nedreptatea” făcută. Știm că nu trebuie să decidem la supărare, să luăm măsuri la nervi și să facem promisiuni când euforia și entuziasmul ating cote maxime.

Totuși, m-am gândit că există Cineva care nu ne respinge niciodată! Chiar dacă a fost respins, El nu o face, nu se comportă ca noi, nu ne întoarce cu aceeași măsură. Cu toate că L-am primit în cel mai josnic mod, într-un grajd, El ne-a promis cel mai bun loc. Nu așa cum L-am tratat noi, ci ne va duce în palatele cerești, după prezentarea pe care ne-o face, unde sunt străzi de aur. Cu toate că noi L-am pedepsit aspru, I-am luat mânile și I le-am pus pe cruce, El ne-a cuprins cu brațele Sale! El ne șterge lacrimile și ne ia la pieptul Lui, ne ocrotește!

Suntem convinși că omul știe să respingă, nimic nu e nou sub soare! Dacă a făcut-o cu Fiul lui Dumnezeu care ne-a creat și ne-a făcut doar bine, cum nu o va face cu niște bieți români, considerați ca făcând parte din lumea a treia… Nu ne mirăm! Nu ne suprinde nimic! Totul este conform graficului uman și pervertit al rasei umane! Unii o fac diplomat, alții într-un stil direct, dar toți suntem la fel! Unul singur se poartă cu noi altfel! El ne vrea! El ne dorește! El nu ne abandonează! El ne înțelege! Pe umărul Lui putem plânge! Când suntem căzuți, El ne ridică! Când rătăcim, El ne aduce pe Calea dreaptă! Când suntem dezorientați, El ne arată drumul! Când strigăm către El, ne ajută! Nu ne lasă la greu! Nu ne face după merite! Nu ne dă replica! Nu se răzbună pe noi! Este plin de dragoste față de noi! Acesta este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit la noi! Îl sărbătorim pe El! Ne închinăm Lui și restul nu mai contează… Nu e relevant dacă semenii ne acceptă sau ne resping, ne primește Dumnezeu!

Sorin Cigher, Sibiu 2022

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: