DEVOTIONALE

Rugăciune pentru Afghanistan

Afghanistan
Populația totală: 38.914.000
Populația creștină: mii (estimat)
Religia principală: islam

Afganistan ocupă, pentru prima dată, locul 1 în clasamentul celor 50 de țări în care creștinii suferă cele mai aprige persecuții (World Watch List), întocmită de Open Doors.

De ce se află Afganistan pe primul loc în World Watch List 2022?
Situația din Afganistan a ajuns pe primele pagini ale știrilor în întreaga lume, după ce talibanii au cucerit capitala Kabul, în august 2021, iar persecuția creștină a ajuns să fie una extremă atât în viața privată, cât și în cea publică. Riscul creștinilor de a fi descoperiți, a crescut de când talibanii au preluat controlul guvernului în toate domeniile, inclusiv documentația trupelor internaționale care i-ar putea ajuta să identifice creștinii.

Cum este viața creștinilor din Afganistan?
În Afganistan este imposibil să mărturisești pe față că ești creștin. Părăsirea islamului este considerat un lucru rușinos, iar cei care s-au convertit de la islam la creștinism înfruntă consecințe cumplite, dacă credința lor este descoperită. Însă de când talibanii au preluat puterea, situația a devenit mult mai periculoasă pentru creștini. Talibanii vor să se asigure că legile și obiceiurile islamice sunt implementate și respectate. Creștinii convertiți de la islam nu au altă opțiune decât să se supună. Dacă noua credința a unui fost musulman este descoperită, familia, clanul sau tribul din care face parte trebuie să-și salveze onoarea prin dezmoștenirea sau uciderea creștinului. În același timp, părăsirea islamului este considerată un semn al nebuniei, motiv pentru care un creștin convertit de la islam poate fi internat forțat într-un spital psihiatric.

Motive de rugăciune:

Ziua 1: Domnul să lase protecție peste toți credincioșii afgani, ascunși din cauza violențelor talibanilor.
Ziua 2: Domnul să schimbe inimile pline de ură ale liderilor talibani și să le dăruiască inimi pline de dragoste, inimi care să respecte și să protejeze viața umană.
Ziua 3: Domnul să pună dragoste și milă în toți cei care lucrează cu refugiații afgani.
Ziua 4: Domnul să lase protecție peste credincioșii care sunt pe listele deținute de talibani. Dumnezeu să lucreze în așa fel încât credincioșii să fie trecuți cu vederea și ignorați de talibani.
Ziua 5: Domnul să fie cu femeile creștine afgane, care trăiesc sub un regim în care femeile nu au acces educație și sunt tratate destul de rău.
Ziua 6: Domnul să vindece trauma refugiaților afgani care au fost forțați să-și părăsească țara și casa.
Ziua 7: Domnul să-i ajute pe creștinii izolați, din Afganistan, să poată avea părtășie unii cu alții și să cunoască că frați și surori din întreaga lume se roagă pentru ei.

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura