DEVOTIONALEEDITORIALE

Toni Berbece: Să scoatem corupția din suflete…

Când un preot ajunge “să controleze” o femeie cum fac proxeneții îți dai seama că lumea a ajuns un loc prea ticălos, când stenogramele dintre un preot si o enoriașa sună precum cele dintre un violator si o victimă îți dai seama că vremurile sfârșitului sunt aproape. Biserica trebuie să rămână curată, iar aceasta este datoria noastră să nu permitem nimănui s-o pângărească, dacă tu crezi că îl poți minți sau mulțumi pe Dumnezeu cu un semn al crucii făcut pe fugă cu mâna, atunci n-ai înțeles versetul care spune: “Am fost răstignit împreuna cu Hristos, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galteni 2:20)!”

Când doctorul căruia i s-a mărit leafa, mai “ciugulește” si de la privat unde trimite clientela mai avută că spitalele de stat sunt “mizere”, apoi te mai trimite la laboratoarele si la clinicile private să mai faci câte o “investigație” de pe urma căreia ia comision, apoi mai ia si mită de șase ori pe săptămână, îți dai seama că spitalele gestionate de unii medici sunt abatoare umane nu doar de carne, ci si de suflete. Cum să fii atât de lacom încât să jefuiește cu ambele mâini poate ultimii bănuți de pe un muribund si familia lui? Îți dai seama că lumea devine acel loc al celor iubitori de sine, de bani si de plăceri, iar sfârșitul nu-i departe.

Când politicienii (cu mici excepții) dau mână liberă celor care ne jăcmănesc azi prin facturi nesimțite la curent si gaze, iar apoi ei își cresc salariile că, na, e inflație, iar restul populației pune mâna la inima când primește câte o factură, atunci îți dai seama ca am fost abandonați până și de cei care au jurat cu mâna pe Biblie că ne vor sluji. Ce a mai ajuns si juratul acesta pe Biblie, un fleac, au ciuruit si acest gest sacru. Acum nici de Dumnezeu nu mai au frică, darămite de justiție si de popor.

Corupția a intrat ca un putregai în sufletul oamenilor, de la unii preoți până la unii doctori si politicieni, de la muncitorul de rând până la elevii de școală generală, putregaiul sufletesc este ca un cancer în metastază. De ce? Pentru că așa cum a spus Apostolul Pavel: “Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori … Depărtează-te de oamenii aceștia (2 Timotei 3:1-5). E datoria ta zilnică să fii altfel, să-L porți pe Dumnezeu în tine! Iubește, fii darnic, nu te gândi doar la tine, iartă si fii disciplinat în cele sfinte, astfel te vei feri de curentul antihristic.

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: