ANUNTURI

Mă duc să ud florile la Mamy în deal!

„Aș mai lucra puțin, dar trebuie să plec. Trebuie să ud florile pe deal la mamy.” Și o cred că ar mai fi stat, pentru că domnișoara R. P. a fost acolo pe șantier ori de câte ori a fost nevoie de voluntari. A luat în mână șpaclu, lopata, roaba, mătura, soluția de curățat geamurile sau toaletele, oricând a fost nevoie de apă, suc sau alte lucruri. Acum e cald afară și grija ei este să nu se ofilească florile mamei, din deal, din dormitorul rece.

R. a iubit-o foarte mult pe mama ei. Toată lumea vedea asta. I-a fost aproape câțiva ani în suferințele create de boala necruțatoare. Era tot timpul aproape. A renunțat la jobul ei bine plătit, la înțelegere cu tatăl ei, fratele E. care lucrează din greu pentru familie. Ea era vizibil afectată, implicată, plină de dragoste, răbdare și compasiune pentru mama ei. A iubit-o, a avut grijă de ea, a ingrijit-o până la capăt, dar Dumnezeu a decis să o cheme acasă. Acum, îi udă florile….pe deal!

Dragă cititorule! De ce trebuie să așteptăm zilele acestea negre și oribile. Dacă Dumnezeu ți-a dat părinți, oare e foarte greu să le spui o vorbă frumoasă, un zâmbet călduros, un telefon, o îmbrățișare? În curând vor fi o amintire. Vor fi depuși sub deal pentru totdeauna și vei merge sau nu să îi uzi tu florile. Ia un buchet de flori mamei tale acum cât le poate mirosi, cât le poate uda singură, cât se poate bucura de ele. Acum, până nu e prea târziu.

Mulți bani se irosesc în van pe la înmormântări. Roabe de flori oferite de oameni care nu sunt obișnuiți să le cumpere, pentru niște oameni care nu le mai văd, nici nu le mai pot mirosi. Cum spune prietenul Puiu Chibici în una dintre cântări: „Dacă mai ai pe lume azi o mamă, s-o prețuiești și vei fi fericit…. Nu la mormânt îi trebuie trandafiri!” Câtă dreptate!

Atâtea reproșuri avem pregătite pentru părinții, atâtea replici tăioase, „nedreptăți” ale lor față de noi pe care li le reproșăm, sfaturi specialiste, sugestii matrimoniale, etc. Parcă ne-am născut noi înaintea lor. Îi punem la zid, îi taxăm, îi mustrăm, îi amenințăm cu multe. Stimați oameni, îmbătrânibili, ce s-a întâmplat cu noi? Dragi copii, am uitat că ei ne-au născut, ne-au hrănit, ne-au dus pe brațe, ne-au mestecat mâncarea cu dinții lor până le-au picat toți din gură, au schimbat scutece și pamperși, au așteptat ore în șir pe ploaie și soare la porțile grădinițelor, școlilor și centrelor de examen, au fost internați cu noi prin spitale, a pregătit mii de pachetele și au spălat vagoane de haine, iar acum mușcăm din ei fără milă! Nu uitați că în curând vine factura! Vom fi în curând părinți de copii mari și vom plăti orice atitudine. Înțelept a fost Dumnezeu că a atârnat fericirea în viață în cuiul cinstirii părinților. (Vezi porunca a 5-a).

Cinstiți-vă părinții! E gratuit să le vorbești frumos și călduros. Mai un pic și vei zice bună dimineața unui trup rece și rigid, iar din pat nu îți va mai răspunde… nimeni! „Apoi începe drama”, vorba lui Petrescu. Încep remușcările, amintirile, regretele, lacrimile, dar din păcate va fi prea târziu!

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: