ANUNTURI

Legea împotriva propagandei LGBT la minori a trecut de Senat

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege depus de șapte parlamentari UDMR în care se prevede „protejarea copilului împotriva difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că:

„în societățile țărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor noi ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiționale, bazate pe creștinism, și însuși nucleul de bază al societății, familia creștină”.

În viziunea lor copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă, iar acest lucru poate fi „diminuat cu ajutorul legislației prin definirea cât mai exactă a identității copiilor la naștere și asigurarea păstrării acestei identități până la împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de exercițiu”.

Proiectul vizează modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Potrivit inițiativei, sexul este element al identității la naștere și se stabilește de medicul care a asistat la naștere, neputând fi decât masculin sau feminin.

De asemenea, inițiatorii propun ca părinții să poată refuza, în scris, participarea copiilor la orele de educație pentru sănătate sexuală.

Cei șapte parlamentari UDMR propun, totodată introducerea în lege a protecției față de difuzarea prin orice mijloace a conținutului privind „devierea de la sexul stabilit la naștere” și „popularizarea homosexualității”.

„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, institutii de invațământ, medicale, de protectie, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.”, se arată în propunerea legislativă.

Inițiatorii proiectului de lege sunt parlamentarii UDMR Zakarias Zoltan, Kulcsar-Terza Jozsef, Benedek Zacharie, Seres Denes, Konczei Csaba, Biro Rozalia-Ibolya, Gal Karol.

Ce prevede legea anti propagandă LGBT din Ungaria

Ungaria a adoptat anul trecut un text de lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT.

CITESTE MAI MULT: https://ortodoxinfo.ro/2022/04/29/legea-impotriva-propagandei-lgbt-la-minori-a-trecut-de-senat/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: