ANUNTURI

Bunicii paterni sunt de acord cu plasarea copilului în familia extinsă a bunicilor materni, pe care declară că îi vor susține

În cazul minorului RM, născut în Danemarca, asupra căruia autoritățile daneze au instituit măsura de plasament temporar, informez opinia publică despre următoarele evoluții ale acestei situații extrem de delicate, în calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse:

👉 Evaluarea realizată de reprezentanții DGASPC Vaslui în cadrul familiei bunicilor materni a urmărit să stabilească dacă aceștia se pot ocupa de creșterea și educarea copilului R.M, în eventualitatea repatrierii acestuia.

📒 Concluziile evaluării stabilesc că plasarea în familia extinsă este în interesul superior al copilului.

Bunicii materni, C.P. și C.G, prezintă disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului, iar viaţa şi securitatea acestuia vor fi asigurate în cadrul familiei extinse.

👩‍👩‍👧‍👦 Nu a fost identificată nici o situație de risc care ar putea să influențeze viața sau dezvoltarea copilului în cadrul familiei extinse.

Bunica maternă este casnică și desfășoară ocazional activitate de voluntariat la o asociație umanitară. Bunicul este asistent maternal profesionist, cu o experiență de 10 ani. El are în prezent în plasament o fetiță de 14 ani.

Bunicii paterni sunt de acord cu plasarea copilului în familia extinsă a bunicilor materni, pe care declară că îi vor susține.

Bunicii materni cunosc rețeaua de servicii medicale ce trebuie accesate în vederea respectării dreptului la sănătate a copilului, drept conferit de legislația națională și nu numai.

Imobilul în care locuiesc bunicii permite alocarea unui spațiu individualizat pentru copil, iar situația lor economică asigură premisele satisfacerii nevoilor acestuia.

🧍‍♀️ Asistentul social din cadrul Primăriei responsabil de cazul minorului RM va lua legătura cu bunicii materni, întrucât municipalitatea daneză a inițiat o anchetă socială proprie pentru determinarea cauzelor care au condus la internarea minorului în spital.

👉 MAE și reprezentanții ambasadei din Copenhaga sunt implicați în aceste demersuri, coordonate în permanență cu reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

https://www.facebook.com/gabifirea

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: