Plecăm de la premiza că Dumnezeu a lăsat niște principii consistente, fundamentale, care dacă sunt înțelese corect, apoi respectate cu bucurie, aduc fericire și pace. Creatorul a lăsat o ordine, care nici măcar nu este ierarhică, ci mai degrabă logică. Nu este una clasificabilă: (superior/inferior, tare/slab, principal/secundar, despot/supus, stăpân/sclav). În acest caz familia ar fi un mare dezastru și un cuib de nefericire.
1. „Poziția” de autoritate. Nici măcar nu este poziție, asta ar implica un scaun sau funcție care așteaptă onoruri și vasalitate. Bărbatul nu este pe poziție de autoritate, este în slujba de preot, care cu smerenie, umilință, maturitate, iubire și devotament voluntar face slujba de preot al casei. Da, Dumnezeu îi dă autoritate de a mijloci pentru familie, de a binecuvânta copiii, de ai proteja de cursele străine, de a menține echilibrul teologic al familiei. Asta nu este poziție este mai degrabă o obligație.
2. „Statutul” de autoritate. Trebuie să recunoaștem faptul că tendința de impunere rudimentară, abuzivă, neargumentate e mai mare la bărbat. El este „sponsorul” principal al familiei (în majoritatea cazurilor), este mai robust, structura solidă, trăsături impunătoare (voce dură, forță, putere, etc.) Toate aceste trăsături prin care Dumnezeu a dotat pe bărbat, pot fi folosite ca arme împotriva propriei fericiri, dar și a membrilor familiei. De aceea unele soții devin cicălitoare și independente, aceasta este o formă de contraatac în situațiile de austeritate pentru a face față abuzurilor „nedomnilor, neinteligenți, neciopliți” care se impun fără argumentație și eleganță. Acest statut trebuie să confere familie încredere, curaj, siguranță, protecție, iar nu frică și teamă.
3. Autoritate DELEGATĂ. Bărbatul nu poate fi în sine forul suprem de autoritate în casa lui, ci în colaborare cu Hristos, care este Capul său, în colaborare cu toți membrii familiei, în urma dezbaterii și argumentării inteligente din punct de vedere: teologic, logic, social, emoțional, rațional, echidistant, se acționează decizional. Această autoritate nu este intrinsecă, ea este delegată, încredințată de altă autoritate mai mare de cât el, de la Dumnezeu care ne ajută în situațiile de constrângere și dificultate.
4. RESPONSABILITATEA autorității. Dincolo de „personajul alfa” al familiei, bărbatul trebuie să fie asumat, cerebral, responsabil și conștient de clauzele delegării autorității. Ok, „eu comand in casa asta!” Și tremură paharele pe masă, atât prin ton, cât și prin pumnul încordat, dar este justificat fiecare membru al familiei să pună periodic întrebarea: „De acord, tu comanzi, dar putem ști încotro!?” Care are direcția? Planul de atac? Obstacolele? Inamicii? Scopul? Destinația?
Oare de ce ne ofticăm atunci când primim aceste întrebări din partea soției sau chiar a copiilor mari? Ne ofticăm din cauza neinteligenței și a orbirii minții cu iluzia „atotputerii” Nu prieteni, nu suntem ași, nu suntem absoluți, nu suntem tirani, ci doar prin negociere, mediere, dialog cu toți membrii echipajului, prin respectarea tuturor senzorilor cu care este dotată o ambarcațiune se ajunge pe malul celălalt.
citeste mai mult: https://onisimbotezatu.blog/2022/01/22/autoritate-si-autoritarism-in-familie/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
