ANUNTURI

Comisia Europeană recomandă evitarea expresiei „Perioada Crăciunului” și înlocuirea ei cu „Perioada vacanțelor”. În loc de nume creștine precum Maria și Ioan să se folosească Malika și Iuliu

Într-un document intern al Comisiei Europene se „recomandă” evitarea folosirea apelativelor de „Domn” și „Doamnă”, precum și referințele la sărbători creștine, informează Il Giornale, care a intrat în posesia documentului.

În loc de „perioada Crăciunului”, Comisia Europeană susține folosirea expresiei „perioada vacanțelor”.

Mai mult, instituția condusă de Ursula von der Leyen (foto) recomandă să nu se folosească nume creștine atunci când e vorba de exemple generice. În loc de „Maria și Ioan” să utilizeze „Malika și Iuliu”.

Această schimbare a limbajului aduce aminte de perioada comunistă de dinainte de 1989. Atunci, în țările din Est, România inclusiv, Moș Crăciun a fost interzis, fiind înlocuit cu „Moș Gerilă”, pentru a se evita referințele la sărbătoarea creștină.

Dar recomandările Comisiei Europene nu se opresc la înlocuirea referințelor creștine. În documentul intitulat „Uniunea Egalității. Instrucțiunile Comisiei Europene pentru Comunicare Inclusivă” (Click aici pentru a-l citi) se recomandă evitarea formulării „Doamnă sau Domnișoară”, precum adresarea publicului cu expresia uzuală: „Doamnelor și domnilor”. În locul acestei expresii considerate „neinclusivă”, se recomandă uzarea expresiei „Dragi colegi”. Sau „Dragi tovarăși”?

Comisia Europeană nu este singură în acest demers. În martie, Parlamentul European confirma existența unui ghid intern de comunicare, în care se cerea evitarea termenilor de „mamă” și „tată” sau „oameni sănătoși”.

Instrucțiunile Comisiei Europene merg și mai în detaliu, scrie Il Giornale. Astfel, în imaginile care însoțesc comunicările, europenilor li se atrage atenția „să se asigure că femeile și tinerele nu sunt surprinse în ipostaze domestice sau roluri pasive, în timp ce bărbații sunt arătați ca fiind activi și aventuroși”.

„(Documentul) trădează o dorință de a anula genurile masculin și feminin care ajunge la niveluri paradoxale, atunci când Comisia scrie că este necesar să evităm expresii precum «focul este cea mai mare invenție a omului« și să zicem «focul este cea mai mare invenție a umanității«. Este evident că în spatele redefinirii limbajului este dorința de a schimba societatea europeană, obiceiurile și tradițiile noastre, așa cum reiese din capitolul dedicat «culturii, stilurilor de viață sau credințelor«”, scie Il Giornale.

CITESTE MAI MULThttps://r3media.ro/comisia-europeana-recomanda-evitarea-expresiei-perioada-craciunului-si-maria-si-ioan/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: