StiriSTIRI EXTERNE

Până când pass-ul vă va despărți: Un oraș din Canada le interzice celor nevaccinați să se căsătorească

Autoritățile din întreaga lume, panicate de Covid, au luat-o razna stabilind cerințe de vaccinare la care oamenii trebuie să se conformeze pentru a-și trăi viața. În Statele Unite, cel mai nou punct de pe ordinea de zi a fost acela de a le cere oamenilor să prezinte dovezi de vaccinare pentru a-și păstra locul de muncă, o luptă care a ajuns deja în tribunale într-o serie de jurisdicții. De asemenea, există proceduri medicale pe care unele sisteme spitalicești refuză pur și simplu să le ofere pacienților care nu sunt vaccinați.

Dar o municipalitate canadiană lasă astfel de cerințe în urmă: Aceasta cere dovada vaccinării pentru obținerea unui certificat de căsătorie, scrie WND News.
Este vorba de Oakville, Ontario, care cere „dovada de identificare și dovada vaccinării complete împotriva Covid-19” sau o scutire medicală confirmată înainte de a permite accesul unei persoane într-o instituție de recreere sau de cultură, inclusiv în arene, centre comunitare, piscine și multe altele.

„Programările pentru certificatele și ceremoniile de căsătorie care au fost deja făcute înainte de 22 septembrie nu vor necesita dovada vaccinării complete, însă aceasta se va cere în cazul oricărei noi programări pentru certificate și ceremonii de căsătorie”, a anunțat municipalitatea.
Orașul cu aproximativ 200.000 de locuitori recunoaște că cerințele sale le depășesc pe cele ale provinciei, dar dorește „să ofere o protecție suplimentară comunității noastre și personalului orașului împotriva COVID-19”.

Anunțul publicat pe site-ul primăriei Oakville.

sursa: https://www.activenews.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: