Stiri

Arafat închide țara: Doar persoanele vaccinate şi cei trecuţi prin boală mai pot participa la activități

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că hotărârea de Guvern aprobată sâmbătă va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală. Acestea vor putea ieşi şi în perioadele în care circulaţia este restricţionată. Arafat a precizat ca şi copiii de până la 12 ani vor putea să participe la aceste activităţi. Hotărârea de Guvern urmează să fie publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

„Hotărârea de Guvern aproată astăzi va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele vaccinate care au 10 zile de la a doua doză, respectiv pentru cei trecuţi prin boală, aflaţi în perioada dintre a 15-a şi a 180-a zi”, a anunţat Raed Arafat, referindu-se la localităţile incidenţa depăşeşte 6 la mie. 

El a menţionat că nu se mai permite participarea persoanelor testate pentru că acestea pot fi totuşi infectate şi se urmăreşte reducerea numărului de persoane care pot ajunge la ATI. Arafat a dat exemple precum organizarea evenimentelor private – nunţi, botezuri – care este permisă cu participarea acestor categorii de persoane până la 50% din capacitate, dar nu mai mult de 200 persoane, organizarea de competiţii sportive în spaţii deschise şi închise, cu distanţă de un metru, mască de protecţie, la 50% din capacitate, organizarea activităţii în cinematografe, săli spectacole, concerte – 50% din spaţiu, purtare mască

Citeste mai mult: https://ortodoxinfo.ro/2021/10/02/arafat-inchide-tara-doar-persoanele-vaccinate-si-cei-trecuti-prin-boala-mai-pot-participa-la-activitati-60m-ro/

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura