DEVOTIONALE

Costel Ghioancă: Creștini pe față

Creștinismul este o credință publică. Deși adevăratul creștinism începe în interior, în profunzimea sufletului uman, el nu rămâne acolo. La fel ca vegetația de primăvară, creștinismul iese la lumină pentru a fi o mărturie a gloriei lui Dumnezeu și a puterii salvatoare a lui Isus Hristos.

Merită să ne amintim ce scrie apostolul Pavel despre sfârșitul acestei istorii și, mai specific, despre relația tuturor ființelor umane sau spirituale cu Isus Hristos: „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11).

Planul lui Dumnezeu Tatăl este ca, într-o zi, orice limbă să mărturisească acest adevăr măreț: Isus Hristos este Domnul! Acolo se va ajunge, aceasta este ținta urmărită de Dumnezeu. Chiar și vrăjmașii vor trebui să capituleze într-o zi și să recunoască domnia lui Hristos. Nicio ființă din univers nu se va putea sustrage de la această mărturisire.

Cred că intuim acum aplicația pentru noi toți. Dacă planul lui Dumnezeu este ca toate ființele să mărturisească domnia Fiului, cu atât mai mult trebuie să începem de pe pământ cu această mărturisire. Sau, cu alte cuvinte, suntem îndemnați să fim creștini pe față! Ce înseamnă acest lucru? Să fim creștini mărturisitori, să ne asumăm identitatea noastră, să nu ne rușinăm de Hristos și să nu ignorăm dimensiunea publică a credinței noastre.

Să nu credem minciuna celui rău, promovată pe diverse căi, și potrivit căreia este suficient să fim creștini în inimile noastre. Revelația pe care o avem în Scriptură contrazice această abordare. Dumnezeu este mult prea vrednic și măreț pentru a nu-l glorifica în public. El nu este ca un zeu banal, ca o statuetă mică pe care o poți ascunde în buzunar. Existența Lui în sine este publică! Se vede în fiecare strop de ploaie și în fiecare petală de floare. Cum nu poți să-l ascunzi pe Dumnezeu, nu poți ascunde nici mărturia despre El! Dumnezeu vrea să fim creștini pe față!

Pastor, Costel Ghioancă

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: