DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Perturbat, dar schimbat!

Suntem în duminica de dinaintea taberei și gândurile sunt împărțite: unora nu le surâde deloc ideea unei astfel de tabere (de aceea nici nu s-au gândit vreodată să meargă), altora le pare rău că nu pot merge (lucrează sau au alt program), alții care merg și nu au nici o așteptare, alții care merg și privesc cu așteptare aceste zile, alții (atât dintre cei care merg, cât și dintre cei care nu merg) care nu știu la ce să se aștepte. În orice caz, un lucru e sigur: din oricare categorie ai fi, poți face ceva! De fapt, ai responsabilitatea să faci ceva: să fii disponibil la o schimbare de atitudine/gândire/perspectivă.
În domeniul creativ se vorbește astăzi tot mai des despre un lucru care declanșează procesul creativ. Fie că vorbim de design grafic, industrial, tehnic sau altceva de genul acesta. Este ceea ce specialiștii numesc „disruptive event” (o traducere ar fi un eveniment perturbator). Este acel eveniment care creează contextul și momentul ca un lucru la care nu s-a gândit nimeni (o invenție) să ia ființă. De fapt, dacă stăm puțin să analizăm lucrurile, aceste evenimente perturbatoare (cum au fost numite), nu sunt altceva decât modul în care omul caută ceva, sau mai exact pe Cineva. Este acel ceva pus acolo de Însuși Creatorul nostru: dorința de a crea, de a schimba o ordine a lucrurilor cu scopul de a crea una nouă.
Nu vreau să spun că toți cei care creează ceva în domeniul grafic, tehnic etc. se gândesc la Dumnezeu, deși cred că le-ar merge mult mai bine dacă ar face-o.
Am adus în discuție această idee, cu acest cuvânt ciudat, pentru că de fapt asta ne dorim să fie acest timp din tabără. Nu, nu mă refer că o să găsim designul perfect pentru Dacia, ci ne rugăm ca tabăra să fie un astfel de eveniment perturbator. Nu în sensul rău, ci în sensul în care să fim atinși, convinși, schimbați, transformați de Duhul lui Dumnezeu. Un moment în care să fim conștientizați de starea noastră de păcat și restaurați pentru o viață deplină în El. Un moment în care să fim împuterniciți prin Cuvântul lui Dumnezeu pentru o viață plină de semnificație și pasiune pentru Împărăția Lui. Un moment în care puterea Lui creativă să se manifeste în cântări noi scrise, cuvinte de încurajare spuse și vieți pierdute transformate. Un moment de armonie și vindecare între generații. Cu siguranță avem nevoie de astfel de moment de perturbare în umblarea noastră rutinată, indiferentă și nepăsătoare.
Așa că atât pentru cei care vin în tabără, cât și pentru cei care nu pot să vină sau nu vor să vină Domnul să aducă un astfel de moment perturbator care să ne transforme viața, să ne înnoiască pasiunea și să ne schimbe perspectiva.

sursa: https://betania.ro/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: