ANUNTURI
Vasile Bănescu: Ce poate fi mai deplasat decât un marș al mândriei că te-ai rătăcit’

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, exprimă câteva gânduri legate de parada de azi, de pe Calea Victoriei:
Cei ce țin să-și exhibe chiar în mijlocul străzii, zgomotos și victimar, orientarea sexuală demult dezincriminată, în răspăr cu legea nescrisă a bunului-simț, dar și cu cea tipărită a Stării de Alertă, lăudându-se cu nefirescul unor intime, desigur, libere opțiuni, se compromit inconștient în orice zi, nu doar pe pragul unei mari sărbători religioase, pe care aleg să o maculeze. Așa cum fiecare dintre noi se compromite atunci când încearcă să facă dintr-un act personal viciat moral, unul public mascat în virtute.
Citește mai mult accesànd: stiripesurse