ANUNTURI

Vrei să te vindeci? – Lecție din viață dată de Dumnezeu

Pe la sfârșitul lunii octombrie, într-o noapte, târziu, pe la ora 2 noaptea, când totul afară era întunecat, doar vreo 2-3 luminițe mai licăreau pe afară, mă apucă o durere neobișnuită de dinți. Am sărit din pat și căutam remedii. Până atunci am fost foarte bine, am avut liniște, am putut să stau fără să mă neliniștesc în somn.

Îmi venea să urlu, dar am tăcut și am căutat remedii – urgent. Nu vroiam să merg la urgențe, mi se părea că deranjez prea mult pe cineva pe care nu cunoșteam, și el avea să-mi deranjeze prea mult buzunarul meu gol la acea oră târzie din noapte. Mă gândeam ce putea să fie, mai ales că până la ora aia am fost bine, am fost chiar destul de bine, nu exagerez.

Parcă văd acum pe unii cum taie firul în patru și analizează această introspecție în lumea spirituală sau în cea naturală. ”Te-a tras curentul, maică!” ar fi sunat vocea tradiționaliștilor; zilnic stau cu ventilatorul pornit la muncă, că e cald, că e frig, îmi place să simt aerul că se mișcă în jur – și un puf-puf care împrăștie parfum prin birou să fie băgat și el în circuit. Nu știu ce curent ar fi fost la măsea, că de mult timp eram cu ventilatorul și cu ușa deschisă, aveam toate prizele de la birou ocupate, deci curent… foloseau aparatele, ce să afecteze… curentul dinții mei? Banală deducția, dar mi-a trecut prin cap atunci, la 2 noaptea și această șoaptă. Am ignorat-o. Am ignorat-o și a doua zi când am căutat pe internet remedii care începeau cu o căutare banală pe google cum să tratezi durerile de dinți de la… curent. Amuzant este că nici măcar nu am găsit remediu la acest mit… așa că nu am găsit remediul prin google.

La ora aceea târzie, ca să revin la momentul ”chinului” prin care treceam, m-am dus la baie să mă uit în oglindă; nu eram cu falca umflată, nu era un abces – altă șoaptă a ”cunoscătorilor” a de toate și nimic în același timp… Am dat prin gură cu apă caldă să mă liniștesc, apoi am masat locul cu puțin spirt medicinal. Parcă dădusem cu apă de ploaie, că nu se mișca deloc durerea! Astea erau leacuri băbești, leacuri de doi bani care nu făceau nici un ban pentru că nu am pus mai mult de două trei picături de spirt pe degetul cu care m-am masat… și tot degeaba.

Am găsit ceva pastile și le-am luat cu un pahar plin de apă, am spus o rugăciune plină de credință și m-am așezat pe pernă, cu mâna sub falca unde simțeam durerea mai devreme. Îmi șopteam în minte ”să plece durerea, să pot să dorm…” și parcă așa s-a dus. S-au cred că eu eram mai obosit și nu am mai simțit durerea cum era înghițită de efectul calmantului și apoi am reușit să închid, cumva-cumva, un ochi, vorba noastră.

A doua zi știam că ceva trebuie făcut. Mă gândeam că ar fi un atac de la diavolul asupra mea să mă facă să mă intimidez, să îmi pierd liniștea, pacea. Nu eram atât de carismatic la ora aceea să cred că fiecare incident din viață are vreo implicație spirituală așa că am mers la o farmacie din apropierea locului de muncă și am luat o cutie de calmante. Doar după ce le-am terminat, după vreo 3 zile, mi-am dat seama pe ce am dat banii atunci… erau 6 pastile ”amărâte” care conțineau ibuprofen și care erau făcute într-un anumit fel încât să se dizolve mai repede în organism și… conform reclamei… în 30 de minute să simți că acționează asupra durerii. Cu banii care i-am dat pe cutia aia de pastile atunci puteam lua 2 cutii jumate de ibuprofen simplu… dar… nu am știut decât după vreo 4 zile ceea ce conținea cutia: doar 6 pastile amărâte, amare și roșii!

--

Doar că în prima zi, după ce am revenit de la farmacie și am băut prima pastilă am stat să și cronometrez să văd dacă… reclama era adevărată. Nu era, logic. Nu și-a făcut efectul cum citisem pe prospect, pe reclama sa online… dar cum trecea timpul cred că și având alte lucruri pe cap… am cam uitat de cele 30 minute și ușor, ușor durerea plecase. Într-o scurtă pauză am căutat telefonul dentistei noastre de familie și am stat mult pe gânduriNu vroiam să merg nici la dentistCui îi place la dentist? Probabil că așa ar fi trebuit să încep acest articol…

Nu am avut nici măcar curajul să sun dentista. I-am scris un mesaj, să văd dacă îmi va răspunde, nu am vrut să deranjez – era zi acum, era pe la ora 13-14 și mai aveam multe ore de stat la muncă… Nu mi-a răspuns. A trecut cam o oră și am re-verificat telefonul, nu citise mesajul… eram pe gânduri – oare ce să mai fac? Google era inutil atunci, dar știam că dacă dentista îmi va răspunde la mesaj, ceea ce îmi va spune trebuia să fac. Și a răspuns ulterior. Mi-a spus să merg să îmi fac radiografia la zona cu durerea, apoi avea să mă primească la cabinet… era acolo pe tura de seară… până la ora 23.

Citeste mai mult:

--

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/11/vrei-sa-te-vindeci-lectie-din-viata.html

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura