EDITORIALE

Fără scuze!

 

Pentru ca duminică să facem posibil ca toţi membri să vină la adunare, noi anunţăm o nouă iniţiativă, sub lozinca: Duminica fără scuze.  Astfel,

  • În holul bisericii vom pune canapele pentru ca cei ce susţin că „duminica e singura lor zi de odihnă” să se poată odihni.
  • Pentru cei ce spun că băncile noastre sunt prea tari, vom avea o secţiune de bănci înlocuită cu cele mai confortabile fotolii posibile, cu masaj mecanic şi caloric la spate.
  • Pentru cei cărora li se pare că s-ar putea surpa acoperişul dacă ar veni la adunare, vom pune la dispoziţie căşti speciale de protecţie
  • Pentru cei ce susţin că numai duminica pot găti mâncarea, vom avea oale cu supe şi mâncare gătită la pachet.
  • Pentru cei ce se îmbolnăvesc mereu chiar în ziua de duminica, vom angaja doctori şi surori medicale.
  • Pentru cei ce merg la biserică doar la Paşti şi la Crăciun, sancturaul va fi decorat atât cu decoraţii de Crăciun (pom de crăciun, culori verzi, albe şi roşii, moşi crăciuni, beculeţe şi ciorapi, etc) cât şi cu decoraţii de Paşte (iepuraşi de pluş şi de ciocolată, ouă vopsite, etc) ca ei să se simtă la sărbătoarea preferată.

sursa: dorupope.com/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

3 Comments

  1. Chiar vei face toate astea in biserica locala unde te gasesti sau le spui in categoria vorbelor frumoase?

  2. Oameni buni nu-i de glumit ,nu-i de glumit cu bisericile de azi, dar ce au ajuns e da plans nu de discutat si gasit solutii ca acestea,uni sunt atat de saraci ca nu mai au bani de transport,sunt inundatii in toata tara,bolnavi acasa si in spitale,copii si tineri rataciti,multi au cazut pentru ca nu mai este Hristos in biserici ,ati valorificat programele artistice,a-ti ridicat si pus in valoare ,nonvalori spirituali si pe pocaiti i-ati marginalizat, indiferenta fata de semenii nostri au stins dragostea de frati,e trist dar adevarat,biserica striga de disperare dar degeaba ca surzi nu aud si orbi nu vad.O trezire in strigat de disperare de la amvon la loja mai pot salva bisericile de azi.Dumnezeu sa ajute mantuitii, acolo unde sunt!

  3. Ha! Asta da, vom avea si foarte multi vizitator din lume si ce ai sa te faci daca nu le ajung facilitatile? 🙂 Daca se bat pentru locul din fotolii sau canapele si stau la coada la medic? Nu-i o idee buna …. va dau eu alta: sa le ingramadim carbuni aprinsi – rugaciune impletita cu dragoste 🙂

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura