Devoțional | Fii tare și curajos
Lasă-te călăuzit/ă de vocea lui Dumnezeu, nu de frică.
Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise. (Iosua 1:7)
Dumnezeu vrea ca noi să fim eliberați pe deplin de frică. El nu vrea să trăim în frământăro și nici ca teama să ne oprească îndrăzneala de a împlini voia sa. Dumnezeu e Cel care luptă pentru noi atunci când ne concentrăm la El și ascultăm vocea Lui, în loc să ne preocupăm de temerile noastre și de vocea fricii.
Când suntem invadați de gânduri și sentimente de frică , inamicul nostru, Satana, încearcă pur și simplu să ne distragă de la Dumnezeu și de voia Lui pentru viața noastră. S-ar putea să simțim frică în diferite momente din viața noastră, dar trebuie să alegem să avem încredere în Dumnezeu și, dacă este nevoie, să acționăm în ciuda fricii.
Dumnezeu mi-a pus pe inimă să acționez în ciuda fricii cu mulți ani în urmă. Când El i-a spus lui Iosua „să nu se teamă”, îi spunea că frica va încerca să-l oprească din a face voia Dumnezeu. El i-a spus lui Iosua să nu permită fricii să-l controleze, ci să continue să avanseze cu putere și plin de curaj.
Când ne este frică, primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să ne rugăm. Ar trebui să-L căutăm pe Dumnezeu, până când știm că avem biruință asupra fricii la nivelul emoțiilor și gândurilor noastre. Când facem acest lucru, ne concentrăm asupra lui Dumnezeu în loc să ne concentrăm pe temeri. Îl lăudăm pentru pentru Cine este El și exprimăm aprecierea noastră pentru binele pe care l-a făcut, îl face și îl va face în continuare.
citeste mai mult: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/14804-devotional-fii-tare-si-curajos?fbclid=IwAR2TicjVwxqTk7W3riJxwcN-GSxSdLdJGhWJGQkE5C3pMOHe0KHLiHmZkyg


