Cine a fost Gabi Luncă. Și-a început cariera în 1951, iar după 1993 a cântat doar la slujbe penticostale

Gabi (Elena-Gabriela) Luncă s-a născut la 16 octombrie 1938 în comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Talentul muzical l-a moştenit de la tatăl ei, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti, scrie Agerpres. În anul 1964, Gabi Luncă s-a căsătorit cu acordeonistul Ion Onoriu, cu care a avut patru copii.
Alături de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu şi Victor Gore, Gabi Luncă aparţine generaţiei „clasice” a muzicii lăutăreşti urbane (mahala).
A început să cânte în anul 1951, alături de tatăl său, iar după 1953 a devenit solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi.
În perioada 1955-1957, a înregistrat prima dată la Radiodifuziunea Română, unde a debutat cu melodia „Pe deasupra casei mele”. De asemenea, a început colaborări cu Ansamblul Folcloric al Clubului „1 Mai” Ploieşti, dirijor – acordeonistul Sile Ungureanu şi cu Orchestra „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii din Ploieşti, dirijată de violonistul George Botez.
Gabi Luncă a devenit cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti. La vârsta de 19 ani, a fost invitată de Casa de discuri Electrecord să înregistreze primul ei album, cu doar patru piese. Melodia de rezistenţă era „Dă-mi drumul nevastă-n casă”.
Începând cu anul 1973, a înregistrat cântece, până la sfârşitul carierei, alături de formaţia soţului ei, Ion Onoriu, căreia i se alătură mai târziu clarinetistul Mieluţă Bibescu, trompetistul Costel Vasilescu şi ţambalistul Toni Iordache.
Începând cu anul 1993, interpreta s-a retras complet de pe scena muzicală lăutărească, cântând doar la slujbele Bisericii Penticostale citeste mai mult

