ARTICOLUL ZILEI

Peter Costea: Ne vaccinam sau nu?

Sunt binecuvântat să cunosc oameni deosebiți în profesia mea. Pe unii dintre ei îi numesc „sfinți”, oameni de la care am și eu multe de învățat.

Apostolul Pavel îi numea „sfinți” pe creștinii zilelor lui, în special pe cei care țineau Calea, sufereau pentru Adevăr sau își dădeau viața pentru Mântuitorul. Erau cu toții „păcătoși” și „lipsiți de slava lui Dumnezeu”, așa cum suntem fiecare dintre noi. Dar îndrăznesc să intuiesc că apelativul de „sfinți” era aplicat de Apostolul Pavel „păcătoșilor” care luptau pentru credință și cărora nu le era „rușine de Evanghelia lui Hristos”.Săptămâna trecută mi-am luat un astfel de client.

O persoană care lucrează pentru Walmart de mulți ani. Această persoană e farmacistă. Creștină. Mărturia persoanei e formidabilă. E convinsă, în conformitate cu învățăturile Bisericii Catolice, dar și cu cele care și le însușește prin citirea Sfintelor Scripturi, că nu poate vaccina pacienții împotriva virusului COVID-19. Motivul este că, așa cum scriam săptămâna trecută, vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt și rezultatul experimentelor pe fetusul avortat.

Cu luni în urmă, persoana despre care scriu, a cerut firmei să nu o constrângă să administreze vaccinuri împotriva conștiinței ei. Și-a investit o mare parte a vieții muncind pentru Walmart. E determinată să-și riște locul de muncă, dar vrea „peace of mind / liniște în suflet” că nu se face părtașă unui lucru cu care, din motive de conștiință și convingeri religioase, nu agreează. M-am angajat să o ghidez prin acest proces deosebit de dificil pentru ea și familia ei.Dilema persoanei respective nu e trivială. Am mai menționat cu alt prilej că oamenii ca ei sunt cei care poartă povara libertății religioase. Noi beneficiem de durerile lor. Refuzul lor, întemeiat ori nu, ne promovează și protejează libertățile. Acești oameni care își pun în joc bunăstarea profesională pentru a avea pace sufletească sunt deosebiți.

Ascult la ei cu plăcere minute în șir și sunt edificat și întărit de profunzimea convingerilor lor.Dar în România? Aduc în atenția creștinilor acest subiect fără însă a mă pronunța: libertatea de a administra ori nu vaccinurile AstraZeneca le aparține. Îi iubim pe toți deopotrivă, fie că o fac, fie că nu. E bine, însă, să realizăm că aceste constrângeri subtile au și un iz apocaliptic. Vom trage cândva linia? Vom spune vreodată nu?

Vom refuza alte presiuni ale statului asupra noastră? Vom ajunge vreodată în situația lui Daniel și a tinerilor din Babilon când va trebui să alegem între a sta drepți ori a ne pleca genunchiul?Cu luni în urmă o persoană care mă urmărește pe Facebook mi-a trimis un document difuzat de către Departamentul Cultelor pastorilor și liderilor confesionali din România solicitându-le ajutorul în bătălia statului împotriva virusului. Îndrăznesc câteva remarci. Nu e treaba Departamentului Cultelor ori a statului să folosească Biserica pentru a-și imprima voința politică asupra noastră.

Mai ales după ce ne-au marginalizat și restricționat libertatea religioasă pe vremea pandemiei.Apoi, având în vedere că știm că vaccinurile sunt rezultatul experimentelor pe fetusul avortat, e potrivit să luăm în considerare și aspectele etice ale campaniei de vaccinare din România. Dacă luăm și acceptăm toate lucrurile fără să le examinăm, e posibil ca în viitor să ni se ceară să facem lucruri care din punct de vedere etic vor fi și mai îndoielnice.

PETER COSTEA

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: